|
Traditii si Obiceiuri de Nunta
De la Portal semantic Pagini Favorite
| Top Contributori Articol |
|
|
|
|
| Afiseaza tot |
| Comunitate |
|
|
| Vino si tu in zona Google FriendConnect |
|
|
| Urmareste Pagini Favorite pe twitter |
1.^ ghidulmiresei.ro 2.^ ghidulmiresei.ro 3.^ nunta.unica.ro 4.^ nuntaromania.ro 5.^ traditii.ro 6.^ enunta.ro
Traditii si obiceiuri de nunta
Cele patru elemente care nu trebuie sa lipseasca la o nunta
In ziua casatoriei, mireasa poate sa respecte aceasta traditie care cere ca ea sa poarte, pentru a avea o casatorie reusita, patru elemente, la alegere, care pot fi o piesa de imbracaminte, bijuterie etc., dar care sa aiba urmatoarele caracteristici precise:
Ceva vechi
Ceva nou
Ceva imprumutat
Ceva albastru
Aceasta traditie de nunta isi are radacinile in anglia secolului al XIX-lea ("Something old, Something new, Something borrowed, Something blue"). Semnificatia acestora, in cadrul nuntii, este urmatoarea:
Elementul „vechi” – semnifica legatura familiala a miresei cu viata ei de dinainte de casatorie. De aceea, cel mai adesea „ceva vechi” este o bijuterie de familie pe care mireasa o va purta in ziua nuntii sale.
Elementul „nou” – caracterizeaza reusita si succesul de viata in viitor. De aceea, el este in general rochia de mireasa.
Elementul „imprumutat” – reprezinta norocul si fericirea viitorilor miri. De aceea, de cele mai multe ori este un accesoriu deja purtat de o alta mireasa in ziua casatoriei sale si care are o viata fericita si o casatorie reusita.
Elementul „albastru” – reprezinta fidelitatea si puritatea intr-un cuplu. De aceea, este adesea un element discret, o batista de pilda, aleasa tot de mireasa.
Traditii de nunta la oras
La oras, petrecerea tine insa aproape toata noaptea, si are si aceasta anumite obiceiuri de respectat. In locul unde va avea loc petrecerea, intrarea se face exact in ordinea iesirii din biserica, adica: domnisoara si cavalerul de onoare care poarta lumanarile intra primii, cu lumanarile aprinse. Urmeaza mirii, apoi nasii, socrii mari, socrii mici. Dupa ce s-a imortalizat momentul intrarii acestora in local (sau casa), tot in aceasta ordine, se aseaza cu totii la intrare pentru a primi cu sampanie (sau alte cocktailuri) pe nuntasi. Odata intrati in local, dupa servirea antreurilor pe muzica de `café-concert`, mirii fac deschiderea serii cu valsul miresei. Imediat dupa aceea, nasii urmati de restul nuntasilor pot dansa si ei. Unul dintre obiceiurile de nunta cele mai cunoscute este furatul miresei. Furtul miresei este un moment plin de umor, finalizandu-se cu rascumpararea miresei de catre nas sau mire si cu regasirea romantica a proaspetilor insuratei. In zilele noastre, nuntasii au inceput sa improvizeze si alte furturi (al mirelui, al nasei, al socrilor, etc) pentru a avea ocazia sa ceara ca rascumparare executarea de diverse sarcini umoristice (recitare de poezii, interpretarea unei melodii, rostitul unei declaratii, etc). Dupa ce au servit pestele, sarmalelele si fripturile nuntasii continua dansul si petrecerea pana spre dimineata, cand este taiat si servit tortul de nunta si cand mirii sunt din nou felicitati de catre toti nuntasii. Imediat dupa servirea tortului, nasa se ocupa de scosul voalului miresei. Scoaterea voalului si inlocuirea acestuia cu o esarfa rosie (de regula pe ritmul cantecului popular `ia-ti mireasa ziua buna`) semnaleaza tranformarea tinerei fete in femeie maritata. Mireasa va prinde voalul scos din parul ei in parul altei tinere nemaritate. Apoi femeile toate se prind in hora alaturi de mireasa, pentru a celebra pe aceasta. Un moment mult asteptat de catre cei necasatoriti este aruncarea buchetului de catre mireasa si aruncarea jartelei de catre mire. Mireasa arunca buchetul spre multimea de fete nemaritate, iar conform traditiei cea care va prinde buchetul va fi urmatoarea la maritis. La fel se intampla si in cazul aruncarii jartelei de catre mire. Multe cupluri moderne si fara prejudecati au transformat aceste momente in scene pline de amuzament pentru toti cei prezenti: mirele poate scoate cu dintii jarteaua de pe piciorul miresei, iar tanarul neinsurat care a prins jarteaua poate fi rugat sa o urce in acelasi fel pe piciorul domnisoarei care a prins buchetul de mireasa. Daca aceasta cerinta e insotita de incurajarea la microfon `cu cat ajunge jarteaua mai sus, cu atat vor fi mirii mai fericiti!`, imaginati-va ce o sa iasa! Pe rand nuntasii se retrag, dar nu inainte a le inmana tinerilor casatoriti cadouri de casa noua. Ajunsi acasa (sau la camera de la hotel), mirele trebuie sa treaca pragul cu sotia lui purtata pe brate, pasind astfel impreuna pentru prima oara in caminul conjugal. Desi petrecerea pare a se fi incheiat, dupa o scurta odihna, nuntasii continua sa petreaca la casa mirilor cu ciorba de potroace. Dupa cateva zile proaspetii casatoriti pleaca in luna de miere pentru a celebra primele zile ale casniciei. Astfel se incheie acest eveniment unic in viata oricarui cuplu. In ultimii ani, romanii au demonstrat o tendinta pronuntata de a importa obiceiuri americane sau vest-europene. Astfel, din ce in ce mai raspandita este traditia conform careia mireasa trebuie sa poarte asupra ei "something old, something new, something borrowed, something blue", adica "ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut si ceva albastru". Alt obicei importat este cel conform caruia cavalerii de onoare sa fie imbracati identic (de multe ori chiar la fel ca mirele), iar domnisoarele de onoare, de asemenea, sa poarte rochii identice. Toate aceste traditii `importate` de pe alte meleaguri, la fel ca si toate celelalte obiceiuri legate de desfasurarea nuntii pot fi sau nu respectate, dupa dorinta mirilor. Sa nu uitam ca mirii dau tonul unei nunti, iar daca ei doresc ca lucrurile sa se desfasoare intr-un anumit fel, conform traditiilor sau nu, ar trebui sa-si satisfaca dorintele. Nunta reprezinta `ziua lor de nastere ca familie` si cel mai important este ca ei sa se simta confortabil si sa se bucure de fiecare secunda a acestui eveniment unic in viata lor. Sus Glosarul de obiceiuri si traditii Petitul Petitul este vizita efectuata de catre mire (eventual impreuna cu prietenii sai cei mai apropiati) la parintii miresei, pentru a le cere consimtamantul in vederea casatoriei. In zilele noastre, de cele mai multe ori petitul este o formalitate, si de regula parintii sunt instiintati dupa ce mirii au luat deja hotararea sa se casatoreasca.
Indiferent ca vizita la parinti are loc inainte sau dupa ce mirii au decis casatoria, petitul se incheie cu ciocnirea unui pahar de sampanie, eventual chiar cu o mica petrecere. Inelul de logodna Inelul de logodna reprezenta in trecut insemnul unei femei prin care aceasta lasa de inteles eventualilor curtezani ca este deja promisa unui anumit barbat. Piatra inelului de logodna sugera statutul social pe care acel barbat il avea. Cu cat era mai instarit, cu atat piatra era mai rara si mai scumpa. Tocmai de aceea, se considera ca dragostea adevarata este reflectata de diamante, cele mai rare si mai scumpe pietre pretioase. Alegerea inelului de logodna este o adevarata arta, cu atat mai mult cu cat viitoarea sotie il va purta la mana pentru totdeauna (pentru mai multe detalii despre alegerea inelului de logodna, apasa aici) Ploconul Acesta reprezinta primul cadou pregatit de viitorii miri celor pe care acestia si-i doresc ca nasi. Ploconul cuprinde o gaina (sau alt tip de pasare - pui, curcan, rata, etc), o sticla de vin sau sampanie, grau, ulei, zahar. Conform traditiei, mirii se duc la nasi neanuntati, ciocanesc la usa si spun "nasule, am venit cu ploconul....uite-l! Ne cununi ori ba?". Nasul trebuie sa inspecteze cu atentie ploconul, si daca este multumit de ceea ce se afla in cos primeste darul: "Da, finule! Da ploconul incoace si sa fie cu noroc!". Daca nu este satisfacut, poate inapoia darul: "Cam saracut ploconul...luati-l cu voi si mai veniti cand mai creste!", iar acest lucru inseamna ca nu este de acord sa-i naseasca. Cavalerii de onoare In vremurile stravechi, mireasa era furata de catre mire, fara acceptul parintilor sau chiar al ei. Acesta o suia pe cal si fugea cu ea cat mai departe de familie. Cavalerii de onoare erau prieteniii mirelui, care il ajutau pe acesta sa-si apere pe aleasa inimii sale de incercarile familei de a o recupera. Barbieritul mirelui Acest obicei reprezinta tranformarea flacaului in barbat. Unul dintre cavalerii de onoare incepe sa il barbiereasca pe mire (se preface, dand cu spuma de ras, pe care apoi o curata cu latura neascutita a unui cutit). In tot acest timp, mirele tine cu multa grija sub talpa piciorului banii cu care trebuie sa-l plateasca pe cel care il barbiereste. In tot timpul barbieritului, ceilalti cavaleri de onoare si lautarii vor incerca sa fure banii de sub piciorul mirelui, iar acesta sa ii pazesca cu strasnicie, caci daca ar ramane fara bani, ar ramane nebarbierit deci nu ar mai deveni barbat. Voalul miresei Voalul este este cel care protejeaza privirea miresei de imaginea altor mirese din jurul sau. Tot voalul aduce si o nota de mister si eleganta atitudinii miresei. Cati dintre noi si-ar putea imagina o mireasa fara voal? Dar radacinile acestui obicei de a purta voal nu sunt deloc placute. Voalul isi are originea in perioada in care casatoriile erau aranjate. Se pare ca menirea sa era sa acopere fata viitoarei sotii, pana cand cununia era incheiata, si deci era prea tarziu pentru mire sa se mai razgandeasca si sa refuze casatoria. Gatitul miresei Nasa, mama, surorile si domnisoarele de onoare o ajuta pe mireasa sa imbrace rochia alba si accesoriile pregatite. La final, nasa prinde in parul miresei voalul si parura (de cele mai multe ori, mireasa are deja parul prins si aranjat, inclusiv voalul si parura, asa incat nasa doar se preface, miscand un pic de voal). Hora miresei Aceasta hora se mai numeste si `nuneasca` si are menirea de a celebra bucuria tuturor la vederea cuplului de miri alaturati pentru prima oara. Toti nuntasii, alaturi de miri, nasi si socri, incing o hora mare in fata casei miresei. Turta miresei La sfarsitul horei miresei, nasa rupe deasupra capului miresei turta miresei in patru bucati, care se impart apoi tuturor celor prezenti. Traditia spune ca toti ce vor gusta din turta miresei vor fi fericiti si vor avea mult noroc in anul urmator. Asezarea miresei la stanga mirelui Pozitionarea miresei la stanga mirelui provine de pe vremea cand mirele isi rapea iubita si apoi se lupta pentru a o pazi de cei care doreau sa o recupereze. De aceea mana dreapta trebuie sa fie libera, pentru putea manui sabia. Verighetele Utilizarea verighetelor ca simbol al iubirii isi are originea in Egiptul Antic. Egiptenii credeau ca prin inelarul mainii stangi trece o vena care duce direct la inima. Astfel, prin schimbul de verighete intre soti, se considera ca se realizeaza o legatura directa intre inimile lor. Verighetele sunt realizate din aur (un metal pur) pentru a simboliza atat durabilitatea casniciei, cat si puritatea sa. Calcatul pe picior Se spune ca primul dintre miri care va reusi sa-si calce partenerul pe picior in timpul dansului in jurul mesei (in biserica) va conduce in casnicie si va avea intotdeauna ultimul cuvant de spus. Marturii Marturiile (bomboniere sau saculeti cu bomboane) sunt cadouri ale mirilor catre invitati. Nuntasii vor lua acasa aceste marturii. De regula marturiile contin 5 bombonele invelite in martipan sau zahar caramelizat, simbolizand sanatatea, fericirea, fertilitatea, viata lunga si belsugul. Aceste marturii se pot face cadou invitatilor in biserica (imediat dupa slujba) sau la local, prin asezarea lor pe masa, la fiecare loc in parte. Marturiile pot avea adaugat un cartonas cu numele persoanei care trebuie sa se aseze, sau cu numele (eventual poza) mirilor. Aruncarea cu grau si orez Graul si orezul se arunca in calea tinerilor insuratei ca simbol al belsugului si fertilitatii acestora. Se pot arunca si la cununia civila, nu doar la cea religioasa. Valsul miresei Dansul cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau orice alta melodie pe care acestia o doresc sau o considera sugestiva. Aceasta traditie provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde primii care deschideau seara (si dansul) erau gazdele. Dansul lor este urmat de cel al nasilor, al socrilor si de abia apoi de catre ceilalti nuntasi. Daca mirii doresc, pot dedica melodii sugestive si pot prezenta la microfon intr-un mod mai deosebit si dansul mirelui cu mama sa, si al miresei cu tatal acesteia. Furatul miresei Furtul miresei este probabil cel mai raspandit obicei traditional romanesc.
Mai multi nuntasi, pe ascuns, si feriti de privirile mirelui si ale nasilor, rapesc mireasa si o duc intr-un loc stiut numai de ei. Apoi aduc pantoful acesteia sau alta dovada pentru a demonstra mirelui ca intr-adevar mireasa este la ei. Pentru a o aduce inapoi, se cere o rascumparare. Aceasta poate fi platita in sticle de bautura, mici atentii, sau chiar indeplinirea unor sarcini haioase. Mireasa este considerata a fi in grija nasului pana la miezul noptii, si a mirelui dupa aceasta ora. De aceea, daca furtul are loc pana in ora 12, nasul este cel care plateste raspcumpararea, iar dupa aceasta ora mirele este cel responsabil. Tortul de nunta Acesta este un simbol foarte important al nuntii, fiind primul lucru pe care mirii il impart atat intre ei. cat si cu restul nuntasilor. Taierea tortului este primul lucru pe care mirii il fac impreuna, dupa cununie. Daca are o compozitie speciala ce ii permite pastrarea la congelator, etajul superior al tortului este pastrat astfel incat mirii sa guste din acesta la aniversarea unui an de la casatorie. Scoaterea voalului Nasa o aseaza pe tanara mireasa pe un scaun in mijlocul nuntasilor, unde in vazul lumii ii scoate voalul din par. Scosul voalului semnifica trecerea tinerei fete la statutul de femeie maritata, la casa ei. Tocmai de aceea, odata cu scosul voalului, nasa il si inlocuieste cu o esarfa rosie, pentru ca toata lumea sa ia aminte ca fata s-a transformat in femeie. Voalul scos este prins de mireasa in parul altei domnisoare nemaritate, eventual chiar de catre cea care va fi prins buchetul aruncat. Aruncarea buchetului Fetele nemaritate se grupeaza in spatele miresei, iar aceasta, fara a se uita, arunca peste umeri buchetul de mireasa. Se spune ca cea care il va prinde, sau care este cea mai apropiata de locul in care a cazut buchetul, va fi urmatoarea care se va marita in curand. Aruncarea jartelei Mirele ii va scoate miresei jarteaua de pe picior, de cele mai multe prin gesturi menite sa aduca zambetul pe chipul invitatilor (eventual se poate renunta la maini, iar scoaterea jartelei sa se faca exclusiv cu dintii). Baietii neinsurati se grupeaza apoi in spatele mirelui, iar acesta, fara a se uita, arunca jarteaua peste umeri. Se spune ca cel care il va prinde, sau care este cel mai apropiat de locul in care a cazut jarteaua, va fi urmatoarul care se va insura. Trecerea pragului Motivul pentru care se obisnuia ca mirele sa isi treaca sotia in brate peste prag atunci cand paseau pentru prima oara in caminul comun, era acela de a o feri de spiritele rele ascunse sub pragul casei. Ciorba de potroace Dupa o noapte intreaga de baut si dantuit, nuntasii au nevoie de o ciorbita fierbinte pentru a se drege. Astfel, se aduna la miri acasa (sau la unii dintre socrii), unde continua petrecerea de a doua zi, denumita si `ciorba de potroace`. La aceasta petrecere sunt invitati numai rudele sau prietenii extrem de apropiati, fiind de regula un prilej de a schimba impresii despre nunta si a ii felicita inca o data pe miri. Luna de miere Desi in zilele noastre notiunea de `luna de miere` are o conotatie pozitiva, aceasta traditie are la baza un obicei nu tocmai fericit pentru tanara mireasa. Pe vremuri, cand mirii obisnuiau sa isi rapeasca cu forta iubitele, aveau nevoie de un timp in care sa le tina departe de casa in speranta ca si ele se vor indragosti de ei. Astfel a inceput sa se formeze notiunea de `luna` petrecuta de cei doi singuri si izolati de restul lumii. Mierea se pare ca esti inclusa in aceasta expresie, intrucat bautura cu care mirele isi ametea iubita pentru a nu mai incerca sa fuga era pe baza de miere. Si de aici notiunea de `luna de miere`. Ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut, ceva albastru Exista cate o semnificatie pentru categoriile de obiecte de mai sus. Ceva vechi (o bijuterie de-a bunicii, un evantai, un pieptane sau o oglinjoara) simbolizeaza continuitatea familiei si a generatiilor care vor urma. Ceva nou (rochia de mireasa sau accesoriile acesteia) sugereaza viitorul fericit pe care tinerii miri il au in fata lor. Ceva de imprumut (poseta, un pieptene, o oglinjoara, un ruj) va trebui luat de la o persoana cu noroc in viata pentru a `imprumuta` norocul si proaspetilor casatoriti. Ceva albastru (de cele mai multe ori jarteaua sau o batistuta) semnifica fertilitatea cuplului. Imbracamintea identica a cavalerilor de onoare si a domnisoarelor de onoare Se pare ca pe vremurile cand mirele isi rapea mireasa cu forta si impreuna cu camarazii sai fugea cat mai departe de familia acesteia, cavalerii si domnisoarele de onoare se imbracau identic cu mirele si mireasa pentru a-i deruta pe urmaritori. In felul acesta rudele fetei rapite nu stiau pe cine sa urmareasca si de cele mai multe ori pierdeau urma tinerilor insuratei.
Traditii si obiceiuri de nunta in Fundu Moldovei
Traditii si obiceiuri de nunta - Petitul
Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.
Traditii si obiceiuri de nunta - Fedelesul
Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.
Traditii si obiceiuri de nunta - Bradul
In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.
Traditii si obiceiuri de nunta - Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
Traditii si obiceiuri de nunta - Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.
raditii si obiceiuri de nunta - Imbracatul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.
Traditii si obiceiuri de nunta - Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.
Traditii si obiceiuri de nunta - Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
Traditii si obiceiuri de nunta - Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
Traditii si obiceiuri de nunta - Aruncatul buchetului
Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Traditii si obiceiuri de nunta - Scosul valului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.
Traditia satului este uimitoare, faceti-va un bine si urmati linkul, va garantez ca veti fi incantati de frumoasele traditii pe care le-am cam uitat. Traditii in Fundu Moldovei Este o mostra clara a intelepciunii populare romanesti.
Traditii si obiceiuri de nunta - Schimbul de inele
Se pare ca schimbul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul dar au inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.
Traditii si obiceiuri de nunta - Tortul de nunta
Romanii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.
Traditii si obiceiuri de nunta - Valul miresei
Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. Defapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile "atractive" pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile "aranjate". Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.
Traditii si obiceiuri de nunta - Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.
Traditii si obiceiuri de nunta - Luna de miere
Probabil ca v-ati intrebat de unde vine sintagma "luna de miere" si va gandeati la ceva placut. Lucrurile nu stau tocmai asa. In vechime, barbatii nu prea isi pierdeau timpul facand curte. Cea mai simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus, de a o rapi, mai exact. Pentru asta barbatul avea nevoie de putere si consuma un soi de bautura fermentata intaritoare care continea si miere. Dupa ce o aducea acasa, daca barbatul putea impiedica fuga miresei timp de un ciclu lunar, atunci casatoria era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se credea ca are efect linistitor asupra femeilor si ca le vor face sa ramane docile. (Sper ca nunta dvs. a fost sau va fi liber consimtita. n.a.)
Traditii si obiceiuri de nunta - Vesmintele de nunta
In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.
Traditii si obiceiuri de nunta - Jartiera
Exista mai multe origini ale acestui obicei. In societatea antica evreiasca fidelitatea era simbolizata de o panglica albastra pe care o purta mireasa in ziua nuntii. Mai tarziu, in Anglia a devenit foarte raspandit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. Dupa ce mirii intrau in camera nuptiala, unii invitati se strecurau inauntru cu intentia de a sterpeli ciorapii miresei. Cuplu "suparat" de intruziune arunca cu ciorapii, iar invitatii incercau sa ii arunce inapoi, deoarece se credea ca cine va fi cel mai aproape de a lovi nasul miresei va fi urmatorul care se va casatori.
Alte izvoare indica credinta barbatilor ca ar avea succes in dragoste daca reusesc sa fure ciorapul miresei. Cum erau multi tineri dornici da a pune mana pe un astfel de trofeu, uneori se produceau busculade si incaierari si unele mirese se alegeau cu hainele sfasiate in timpul petrecerii. Pentru ca nunta sa nu fie perturbata, s-a adoptat sistemul ca mireasa sa arunce de buna voie ciorapul in timpul petrecerii. Cu toate acestea, in asteptarea acestui moment, barbatii se cam imbatau si deveneau nerabdatori, chiar agresivi si incercau sa obtina cu forta mai devreme mult ravnitul ciorap. Era nevoie ca mirele sa intervina, ca mireasa sa nu fie literalmente dezbracata de multimea incinsa si astfel a aparut obiceiul ca mirele sa scoata ciorapul miresei. Mai tarziu, scoaterea ciorapului a fost inlocuita cu scoaterea jartierei.
http://www.nunta.tusiromania.ro/pages/traditii-si-obiceiuri-de-nunta.php
Peţitul şi nunta în Transilvania
Peţitul pe Muntele Dragostei, bisericile fortificate şi tradiţiile autentice sunt doar câteva momente impresionante pentru o nuntă medievală în Transilvania.
Muntele dragostei
O tradiţe veche, ce astăzi se păstrează ca festivitate, este târgul de fete de pe Muntele Găina. În ziua de Sfântul Ilie, în inima Apusenilor, aici se strângeau fetele şi feciorii la peţit. Pentru a-i impresiona pe peţitori, farmecul fetelor nu era suficient, aşa că acestea îşi aduceau zestrea primită de la părinţi în lăzi de lemn sculptate şi frumosc colorate.
Impresionând la rândul lor prin curelele de argint sau aur pe care le purtau la brâu, cei mai norocoşi dintre feciori îşi găseau aici consoartele. Se spune că numai o încredinţare săvârşită pe muntele Găina va aduce noroc tinerilor.
Pregătirea nunţii
Chemarea oaspeţilor la nuntă este o procesiune impresionantă la care participă întreg alaiul nupţial.
Astfel, cu o lună înainte de nuntă mirele şi mireasa, cavalerii şi domnişoarele de onoare merg să cheme invitaţii cu ţuică, vin şi colac, primind în schimb ouă sau linguri din partea oaspeţilor pentru a confirma venirea la nuntă.
Steagul de nuntă
Tradiţia împodobirii steagului de nuntă cunoaşte mai multe variante în Ardeal. Steagul se împodobea cu o săptămână înainte de nuntă, dar adesea el era realizat şi sâmbătă seara, astfel că ritualul lua forma unei petreceri tradiţionale fascinante în ajunul nunţii.
După ce steagul era împodobit, domnişoarele de onoare, flăcăii, mirii şi stegarul dansau Sarantau în jurul lui.
Nu este omisă nici ultima petrecere de burlăcie a miresei, ce marchează despărţirea fetei de celibat. Prietenele miresei se adună pentru a-i cânta acesteia "cununa", ritual cunoscut şi ca "bocirea miresei”.
În acelaşi timp, mirele este barbierit în mod simbolic cu sapa sau coasa, apoi este ridicat cu scaunul de trei ori, de către flăcăi.
Tot acum are loc un ritual de disimulare magică, în care i se prezintă mirelui trei false mirese, scopul acestui obicei fiind acela de a îndepărta ispitele şi dificultăţile care ar fi putut ameninţa destinul căsătoriei.
Înainte de plecare mireasa cerea binecuvântarea părinţilor şi "iertăciunea", moment care este înlocuit astăzi de domnişoarele de onoare prin cântece, precum “Ia-ţi mireasă ziua bună”.
Piedici rituale
Jocul de disimulare, "legatul" porţii sau ascunderea miresei sunt ritualuri care nu lipseau de la nicio nuntă ardelenească. Răpirile de fete erau mijlocite de multe ori chiar de preotul satului, astfel că mirele trebuia să scoată bani mulţi din buzunar ca să poată ajunge la mireasă.
Şi naşii erau buni de plată. Răscumpărarea găinii este un alt obicei frumos în Ţara Moţilor, găina fiind mai întâi descântată de către bucătareasă.
Nu lipseşte colacul special al miresei, pe care aceasta îl rupe deasupra capului şi îl împarte mirelui şi naşilor, un obicei cu profunde conotaţii simbolice.
În noaptea nunţii avea loc o altă uneltire împotriva mirelui. După miezul nopţii, naşa o deghiza pe mireasă în femeie căsătorită şi o ascundea printre alte neveste, urmând ca mirele să o găsească
Traditii de nunta din Transilvania
Chiar si la nuntile de astazi se mai pastreaza din vechile traditii
Oricat de moderni am dori sa parem, nu putem nega frumusetea si originalitatea traditiilor romanesti. Unele dintre cele mai apreciate traditii ale noastre, chiar si de catre strainii care ne viziteaza tara, sunt cele legate de nunta. Transilvania este una dintre regiunile care se remarca printr-un repertoriu extrem de variat de traditii de nunta, de la etapele premergatoare, precum petitul, la obiceiurile de dupa ceremonie.
Obiceiul petitului
Obiceiul petitului, care se mai poate intalni si sub numele de petitura sau starostie, nu se desfasoara dupa o regula stricta: tinerii mai indrazneti merg singuri sa o peteasca pe aleasa inimii lor, insa, in general, mirele este insotit de parinti, nasi sau prieteni. Odinioara, traditia cerea ca mirele sa mearga insotit de parinti, daca stia ca fata il place. Daca nu era sigur, trebuia sa trimita inainte petitori, cel mai adesea femei cu putere de convingere. Mirele mai putea fi insotit si de staroste - avocat, vecin sau ruda, de obicei, viitorul nas. In Transilvania, starostele este, de fapt, un asa-numit graitor: o persoana mai in varsta care il recomanda pe mire familiei fetei.
Petitul este, in acelasi timp, o cerere si o targuiala, un eveniment marcat printr-un praznic la casa miresei, in prezenta parintilor fetei si ai baiatului. Traditia cerea ca tinerii sa manance amandoi, din aceeasi farfurie (blid, asa cum se numeste in zona), placinta incretita si lapte dulce. Cu aceasta ocazie se fixa si ziua logodnei si a nuntii, iar parintii viitorilor miri se intelegeau asupra zestrei si puneau la cale ceremonia. In judetul Alba, exista obiceiul ca parintii fetei sa-i faca mirelui o vizita, ca sa vada unde va locui fata lor.
Asta se intampla, evident, in cazurile fericite. Insa nu trebuie sa generalizam... In cazul in care fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul, isi justifica decizia prin argumente precum varsta frageda sau o zestre insuficienta. Atunci cand parintii fetei erau cei care se opuneau casatoriei, iar baiatul si fata hotarau sa fuga impreuna, se obisnuia ca, dupa un timp, cineva din familia baiatului sa mearga la parintii fetei pentru impacare.
Oricat de moderni am dori sa parem, nu putem nega frumusetea si originalitatea traditiilor romanesti. Unele dintre cele mai apreciate traditii ale noastre, chiar si de catre strainii care ne viziteaza tara, sunt cele legate de nunta. Transilvania este una dintre regiunile care se remarca printr-un repertoriu extrem de variat de traditii de nunta, de la etapele premergatoare, precum petitul, la obiceiurile de dupa ceremonie.
Obiceiul petitului
Obiceiul petitului, care se mai poate intalni si sub numele de petitura sau starostie, nu se desfasoara dupa o regula stricta: tinerii mai indrazneti merg singuri sa o peteasca pe aleasa inimii lor, insa, in general, mirele este insotit de parinti, nasi sau prieteni. Odinioara, traditia cerea ca mirele sa mearga insotit de parinti, daca stia ca fata il place. Daca nu era sigur, trebuia sa trimita inainte petitori, cel mai adesea femei cu putere de convingere. Mirele mai putea fi insotit si de staroste - avocat, vecin sau ruda, de obicei, viitorul nas. In Transilvania, starostele este, de fapt, un asa-numit graitor: o persoana mai in varsta care il recomanda pe mire familiei fetei.
Petitul este, in acelasi timp, o cerere si o targuiala, un eveniment marcat printr-un praznic la casa miresei, in prezenta parintilor fetei si ai baiatului. Traditia cerea ca tinerii sa manance amandoi, din aceeasi farfurie (blid, asa cum se numeste in zona), placinta incretita si lapte dulce. Cu aceasta ocazie se fixa si ziua logodnei si a nuntii, iar parintii viitorilor miri se intelegeau asupra zestrei si puneau la cale ceremonia. In judetul Alba, exista obiceiul ca parintii fetei sa-i faca mirelui o vizita, ca sa vada unde va locui fata lor.
Asta se intampla, evident, in cazurile fericite. Insa nu trebuie sa generalizam... In cazul in care fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul, isi justifica decizia prin argumente precum varsta frageda sau o zestre insuficienta. Atunci cand parintii fetei erau cei care se opuneau casatoriei, iar baiatul si fata hotarau sa fuga impreuna, se obisnuia ca, dupa un timp, cineva din familia baiatului sa mearga la parintii fetei pentru impacare.
In satele romanesti, zestrea era, atat pentru baiat, cat si pentru fata, o reflectare a statutului social. De multe ori, fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure. Acordul intre cele doua parti in privinta zestrei putea fi verbal sau scris, intotdeauna existand martori. Se intocmea o asa-zisa foaie de zestre, un contract care urma sa fie oficializat de catre preot in ziua logodnei. Zestrea fetei consta, de obicei, in animale (vaca, porc, oi, pasari), loturi de pamant, cereale, bani si binecunoscuta lada de zestre in care se depozitau tesaturile: haine, asternuturi de pat, cuverturi, scoarte - covoare din lana, stergare - prosoape etc. Lada de zestre, numita si lada miresii, era garantia harniciei fetei si a statutul ei social. Cu cat era mai mare si mai bogata, cu atat fata era mai apreciata. Facuta din lemn, ornata cu motive florale sau sculptata, era comandata de catre tatal fetei la mesterul din sat sau era cumparata din targ. Mutarea lazii de zestre la casa mirilor era un adevarat eveniment, ce se derula inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata. In Transilvania, cei care ridicau lada erau fratii miresei sau flacaii din sat. Era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii, apoi lada era urcata int-un car cu patru boi si era dusa, cu alai, la casa baiatului pana dupa nunta, cand era transportata la casa mirilor. Baiatul, in schimb, trebuia sa aiba casa, pamant, caruta cu boi, animale si, bineinteles, bani.
Chemarea la nunta
Astazi, chemarea la nunta si-a pierdut din farmec, adresarea invitatiilor fiind, adesea, impersonala. In satele din Transilvania in care traditia este inca vie, chemarea la nunta se face in trei etape: cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii, insa cel mai adesea se face in duminica de dupa logodna. Este un ritual la care iau parte mirele si mireasa, vornicul - un fel de maestru de ceremonii -, si prietenii celor doi. Imbracati in straie de sarbatoare, merg sa cheme oamenii din sat la nunta. Baietii tin in mana o plosca umpluta cu tuica, iar fetele - una cu vin: cine doreste sa participe la nunta, bea o gura de tuica sau de vin.
In Transilvania, in sambata dinaintea nuntii se lasa cu petrecere, atat la casa mirelui, cat si la casa miresei. La mireasa se joaca si se mananca, iar la mire au loc obiceiuri traditionale, precum cel care cere ca mireasa sa coasa palaria pe care mirele o va purta in ziua nuntii cu varsta sa. Fetele fac o azima (paine nedospita), pe care mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor.
http://www.daciccool.ro/traditii/legende-datini-si-obiceiuri/1506-traditii-de-nunta-din-transilvania
Tradiţii de nuntă în Maramureş
De la pregătirea zestrei şi a costumelor şi până la alegerea „nănaşilor" sau chemarea la ceremonie, nunta este un ritual spectaculos în Maramureş, cu tradiţii şi superstiţii captivante.
Pregătită din timp de tineri şi de părinţi, nunta în Transilvania urmează şi astăzi unele dintre vechile obiceiuri tradiţionale.
Cantonierul, „omul cu cămara”, „femeia cu găina” sau voinicelul, care cheamă invitaţii la nuntă, reprezinta un întreg alai indispensabil fără de care nunta nu putea să aibă loc.
Şi astăzi obiceiul împodobirii steagului de nuntă, cu eşarfe şi clopoţei, este practicat de cantonierul mirilor.
Mireasa refuza cererea mirelui Spre deosebire de practicile moderne, când tânărul îşi cere singur mireasa în căsătorie, înainte, flăcăii trimiteau invitaţia prin purtători de cuvânt.
Mireasa, însă, nu se lăsa lesne impresionată. Ea accepta abia treia oară cererea în căsătorie.
Odată ce acordul era dat, se stabilea data logodnei şi erau aleşi domnişoarele, cavalerii de onoare şi cantonierul. Chemarea la nuntă se face cu câteva zile înainte de ceremonie, iar sarcina, deloc uşoară, îi revine voinicelului, care alerga să invite întreg satul.
Steagul nunţii, prilej de petrecere Decorarea steagului este prilej de sărbătoare. Acesta este decorat la casa mirelui şi celebrat printr-un joc specific, care se transformă repede într-o straşnică petrecere a tinerilor.
Omul cu cămara era, la rândul lui, un personaj indispensabil în organizarea nunţii, ales fiind pe criterii de onestitate. Mirii aveau grijă ca el să fie unul dintre oamenii cinstiţi din sat pentru că rolul său era să strângă darurile de nuntă.
Tot el trebuie să supravegheze băutura de pe masă, având grijă ca nimeni să nu stea cu paharul gol.
Tradiţia spune că invitaţii trebuia să ofere ca dar de nuntă porumb şi ţuică, băutură care era apoi oferită la nuntă.
Mirii mergeau separat la biserică Ceremonia religioasă se distinge însă de obiceiurile din alte regiuni. Mirele şi mireasa vin separat la biserică în propria procesiune, însoţiţi de familie şi invitaţii lor, urmând ca după slujbă, fiecare grup să plece tot separat.
Un obicei deosebit ce se păstează şi în prezent este aruncarea cu grâu peste miri şi invitaţi, în semn de noroc. Doar că aici, personajul central este „femeia cu găina”, aleasă dintre femeile în vârstă înţelepte şi cu har de binecuvântare a tinerilor.
Începând cu cantonierul, toţi invitaţii dansează cu mireasa şi îi dau bani, iar mirele trebuie să plătească cea mai mare sumă de bani pentru a putea dansa cu mireasa lui.
După nuntă, o dată pe an, mirii trebuie să viziteze naşii de cununie şi să le ducă în dar ţuică, pâine împletită sau un mic brad decorat.
Barbieritul mirelui
Barbieritul mirelui reprezinta o traditie folclorica veche, specifica asa numitelor rituri de trecere in care se inscrie si nunta si reprezinta o intrare simbolica a mirelui in randul barbatilor insurati. Un soi de ritual initiatic cu valente simbolice reprezentand trecerea de statutul de baiat la barbat a mirelui.
Concret, un prieten apropiat al mirelui il barbiereste in mod simbolic pe mire. Actiunea se desfasoare in paralel cu gatitul miresei (asezarea voalului). In timp ce un apropiat al sau (poate fi unul dintre cavalerii de onoare) il „barbiereste” cu spuma de ras si un aparat de ras din care a fost scoasa lama, mirele tine sub picior banii pe care urmeaza sa-i plateasca pentru barbierit.
In timpul barbieritului lautarii sau ceilalti cavaleri vor incerca sa-i fure banii, insa mirele va trebui sa-i „apere” cu indarjire, altfel riscand sa nu „devina barbat” in mod simbolic.
Traditiile de nunta in jurul lumii
Se vorbeste in secolul XXI despre globalizare, pierderea identitatii, uitarea specificului national, insa in realitate nimeni nu isi doreste, chiar daca tara sa face parte dintr-o uniune internationala, sa isi serbeze botezurile, nuntile sau inmormantarile dupa o reteta general valabila. Si chiar daca am ajuns sa ne bucuram de Halloween sau sa serbam Valentine's day pe 14 februarie, tinem ca asa-numitele "rituri de trecere" din viata noastra sa se petreaca dupa tiparul stabilit de catre cei care au trait cu mult inaintea noastra. Iar farmecul individualitatii este dat tocmai de faptul ca nu se repeta, asa cum nici ziua cunoscuta sub denumirea de "cea mai frumoasa zi din viata unei femei" nu este la fel peste tot in lume.
Nunta in stil asiatic
Cuplurile care doresc să se căsătorească doresc să aiba parte de o festivitate de nunta perfecta, ca o comoara pentru totdeauna. Trebuie sa fie perfecta ca o celebrare a iubirii şi a vieţii pe care le vor împărtăşi împreună.
Ca atare, cuplurile au libertatea de a alege tema şi detalii cu privire la nunta lor. Ei pot alege orice program care sa satisfaca dorinţele din inimile lor.
Una dintre cele mai bune alegeri pentru tema denunta este stilul asiatic .
Tematica nuntilor asiatice
Mirii şi miresele care iubesc orice ce este asiatic ar putea avea propria nunta in stil asiatic. Nunta poate să aibă simtul tradiţiei şi culturii orientale.
O nuntă asiatica este perfecta pentru oricine care isi doreste un gust al culturii asiatice. Se poate, de asemenea, bucura de o simplitate a unei mediu Zen, dar în acelaşi timp se poate avea parte si de eleganta ceremoniei.
Nuntile cu tematica asiatica pun accentul mai mult pe simplicitatea şi solemnitatea ceremoniei. Aceasta cuprind un mediu şi natura simpla. Totul se rezuma la dragostea pura pe care cuplul de indragostiti o impartasesc.
Cum va puteti bucura de propria nunta asiatica ?
După ce aţi decis să aveţi propria nunta asiatica, este neie sa va ocupati de toate pregatirile necesare.
Iată câteva dintre punctele principale.
1. Japoneză sau chineză
Există mai multe ţări din Asia de Est ale căror tradiţii de nuntă se pot copia . Cu toate acestea, traditiile japoneze şi chineze sunt cele mai populare.
Puteţi să va uitati la decoratiunile, materialele si toate detaliile care au legătură cu tradiţiile acestor două ţări, având în vedere că Vestul a îmbrăţişat multe elemente ale acestor culturi orientale.
2. Bucura-te de culori
Odată ce a-ţi optat pentru o nunta in stil oriental, atunci puteţi considera ca aveti libertate culorilor.
În general vorbind, culoarea alba, nu este cea mai buna alegere pentru o cămaşă de nuntă asiatica. In cultura orientala, culoarea albă esculoarea mortii. N-ar fi înţelept să aveţi totul alb la o nunta in stil oriental.
Rosul este culoarea norocoasa, împreună cu negrul. Aceste două culori sunt considerate a fi culorile care vor aduce noroc si prosperitate in viata cuplului. Deci, ar fi bine daca,a-ti op pentru ate doua culori.
Puteţi, deasemenea lua in considerare cunoştinţele designeri-lor locale. Comunitatea locala oferă, de asemenea, o mulţime de de idei, atunci când vine vorba de haine orientale.
3. Simplitate si eleganta
O mireasă asiatica va afişa o frumuseţe si o eleganta naturalas si simpla.
Acest lucru înseamnă că va trebui să caute o rochie cu linii simple, şi fara prea multe alte decoratii. Utilizaţi ţesături, care reflecta cu adevarat stilul oriental. Alegeti încălţăminte comode si rezistente, sandale .
Cel mai important detaliu la care o mireasa asiatice se concentrează este coafura. Aceasta nu trebuie să fie ondulata sau buclata . Parul trebuie sa cada simpla, dramatica pentru a se asorta cu rochia simpla.
4. Detalii cu privire la nunta
Există o gamă largă de alegeri atunci când vine vorba de detalii.
Puteţi avea lanterne din hartie, origami sau decoratiuni din ceramica. De asemenea, puteţi pune un mica fantana cu peşti înnotand în ea.
Orhideele si crinii sunt alegeri minunate pentru flori. Puteţi, de asemenea, puneti boluri mici în centrul de masei cu pietricele albe şi negre în ele.
Consultaţi-vă organizatorul de nunta,pentru a coordona toate detaliile.
5.Marturii sau cadouri oferite de miri
Va puteti distra, daruind cadouri amuzante invitatiilor dv.
Una din opţiunile populare este să se ofere prajituri cu preziceri. Oaspetii se vor distrta citind previziunile.
Este, de asemenea, o tradiţie sa se ofere pachete cu seminte care pot fi cultivate de oaspeti in gospodariile lor. Acesta simbolizeaza iubirea , care va continua să crească.
Pentru o alegere mai practica, unele cadouri de nunta pot fi si obiectele care fac parte din decorul de nunta .
Tulpinile de babus sunt folosite pentru a simboliza norocul. Oaspetii pot pur şi simplu sa si le insuseasca după celebrarea nuntii ca o amintire minunata.
Concluzie
Ganditi-va la ideile si sfaturile de mai sus, si categoric veti avea parte de de o nunta cu adevarat orientala.
Alte articole
CEREREA IN CASATORIE - PETITUL
... Astazi insa acest obicei nu mai reprezinta o obligatie, ceea ce conteaza cel mai mult este ca cei doi indragostiti sa fie de acord cu casatoria. Evident, acordul parintilor este important, dar nu definitoriu.,,,, DETALII
CUM ALEGEM NASII
Dupa ce s-au stabilit principalele angajamente si s-a hotarat casatoria, urmatoarea etapa este alegerea nasilor. Acestia aveau un rol foarte important in vremurile mai vechi, ei fiind personajele principale la nunta........ DETALII
ROCHIA DE MIREASA
Înainte ca nunta să aibă loc, preotul trebuie să strige de trei ori, în trei sărbători, „herdetişul” (vestirea logodnei si a nunţii în biserică), când merge lumea la biserică.
Obiceiuri enervante la nunta
Zicem "da" pentru "vom fi alaturi tot restul vietii", "da" pentru orezul aducator de noroc, "da" pentru furatul miresei, "da" pentru buchetul miresei si pentru trecutul peste prag, "da" pentru luna de miere - sunt toate obiceiuri frumoase si pline de romantism. In fine, cu indulgenta, hai sa zicem "da" si pentru hora miresei in zarva acordeonistica. Dar… strigatul darului, "legatul" miresei sau dansul gainii sunt traditii care mai degraba strica decat sporesc farmecul unei nunti. Parerea mea!
de Claudia Patrascu
Din punctul meu de vedere, singurul obicei decent si distractiv (ca sa incep cu aspectele pozitive) la nunta este furatul miresei. Atunci cand nu se planifica dinainte cine sa fure mireasa si ce sa ceara rascumparare, asa cum am mai intalnit chiar la nunti cu pretentii! Ce farmec mai are un obicei, cand ii strici exact ce e mai important, spontaneitatea?
Dansul gainii
O reminiscenta de dans tribal? Vreun fetis? Sau ce Doamne-iarta-ma vrea sa insemne acel "dans" al gainii impopotonate cu flori, beteala, bani(!), tigara in cioc si cate si mai cate. Biata gaina, daca ar invia si s-ar vedea in acel hal, ar mai muri o data, de rusine! Cat despre miri, ce sa mai zic… Gaina este cumparata, vrand-nevrand, de nas - pentru ca simbolizeaza petirea fetei de catre nas pentru mire - si anunta strigatul darului. Ce poate fi mai palpitant, zau asa?!
Strigatul darului
"Am fost la o nunta la care s-a "strigat darul". Mi s-a parut jenanta situatia, eram ca la o licitatie publica. Oamenii de la masa la care stateam erau pur si simplu ingroziti de jena pentru ca, prin comparatie, li se parea ca nu aveau indeajuns de mult bani in plic. Am dat la nunta exact cat mi-am propus, dar situatia in sine m-a facut sa imi aduc mereu aminte de nunta respectiva ca despre un targ de... cai." Dana, 38 de ani
Transformarea din printesa in Cenusareasa
Nu exista obicei in spatiul carpato-pontic-danubian care sa ma enerveze mai tare decat asa-numitul "legat al miresei". Adica, ceea ce se intampla spre sfarsitul nuntii cand nasa ii scoate miresei voalul ca sa o imbrobodeasca intr-un batic de mai mare dragul, in timp ce voalul aterizeaza pe capul unei fete necasatorite - urmatoarea "nevasta". "Frumos", nu? Cica semnificatia obiceiului ar fi faptul ca devii nevasta. Asta o stii si tu, nu inteleg de ce ar trebui sa ti se explice si mai ales, de ce in felul asta? De ce nu-ti agata si o matura de gat, ca sa intelegi si mai bine ca vei fi "nevasta"?! Eu traduc conceptul de casnicie prin "fericirea la patrat", in nici un caz nu ma gandesc la treburile gospodaresti (doar nu devii "nevasta" ca sa stai imbrobodita la cratita sau dereticand prin casa). In cazul in care ma voi hotari vreodata sa ma marit, nu voi accepta la propria nunta o asemenea umilinta. Si, desi nu ma dau in vant dupa obiceiurile altor popoare - fiecare are propriile ciudatenii -, pe cuvant daca cel cu jartiera vazut prin filme (desi usor vulgar) nu e de preferat acestei broboade.
Sa nu va imaginati ca obiceiurile descrise mai sus sunt desprinse dintr-un peisaj primitiv-rural. Ah, nu, le-am vazut de atatea ori - si, de fiecare data, intr-un mediu cat se poate de urban - incat am ajuns sa cred ca alt model de nunta nu se practica pe la noi. Ferice de cei care au avut sansa de a participa numai la nunti decente:
"Oricat mi-as scormoni mintea, nu pot sa-mi amintesc o traditie care sa-mi displaca extrem de puternic. Am auzit de dansul gainii si dansul bradului, dar nu le-am vazut niciodata executate si nici nu stiu ce semnifica. La partea cu schimbatul voalului cu un batic, actiunea in sine nu ma deranjeaza (la urma urmei, baticul semnifica statutul de femeie casatorita, ceea ce practic esti incepand din clipa respectiva, e doar un simbol). Insa background-ul sonor e groaznic, e cantecul acela cu "ia-ti adio de la ai tai, de acum incolo sa iti urasti mama si sa iti iubesti soacra"... brrr. Nu vad de ce ti-ai uri mama :)). Nu cred, insa, ca problema sunt traditiile in sine. Am vazut la tara nunti traditionale 100%, cu vornic si costume populare, si sunt foarte frumoase. Insa nu toate obiceiurile romanesti se pot adapta la nuntile "urbane", fancy. Mi se pare destul de kitsch ca, in aceeasi nunta, sa ai si partea aceea cu ruperea turtei deasupra capului miresei (nici asta nu stiu ce semnifica si mi s-ar parea interesant de aflat radacinile acestor traditii) si partea cu aruncatul buchetului, preluata din traditiile vestice. Dar asa suntem noi, vrem totul si vrem acum :)) sursa:
http://www.121.ro/content/show_article.php3?article_id=2982&page_nr=1&comments=1
Nunta la romani
In secolele trecute, nunta nu reprezenta altceva decat datina, afacere, urmasi sau "asa trebuie". Evenimentul era obligatoriu precedat de o serie de reguli obositoare si, pana la derularea lui, viitorii tineri casatoriti erau protagonistii unei aventuri pline de obstacole.
In secolul 18, viitorii miri nu aveau nici un moment de intimitate inaintea ceremonialului. Intalnirile lor erau marcate de prezenta mamei tinerei sau a unui membru al familiei ei. Misiunea "spionului" era de a se asigura ca onoarea viitoarei mirese nu putea fi atinsa inainte de nunta. Barbatul era obligat sa primeasca acordul parintilor si al rudelor sale atunci cand isi alegea partenera de viata. In caz contrar, era dezmostenit. Fetele care nu tineau cont de dorinta familiilor lor erau lasate fara zestre.
In trecut, casatoria era o taina administrata de biserica. Acesta incerca, ajutata de familie, sa controleze astfel sexualitatea tinerilor si nasterile ilegitime. Casatoriile intre rude de sange pana la gradul 7 erau interzise, nefiind permise nici cele intre rude spirituale.
In acceptiunea populara, casatoria constituia un element obligatoriu in ciclul vietii. Petitul, cererea in casatorie, tocmirea zestrei, logodna, casatoria religioasa si petrecera de nunta se derulau in cadrul parohiei, fiind un eveniment major pentru comunitate.
Miresele erau considerate proprietatea tatalui lor, iar acesta din urma era cel care hotara in privinta celui cu care fata urma sa se casatoreasca. Decizia era luata doar in functie de propunerile financiare pe care le faceau petitorii, iar optiunea ei nu conta sub nici o forma. Deseori, daca fata era urata, parintii aveau grija ca viitorii miri sa nu se intalnesca decat la nunta. Tocmai de aceea au fost situatii in care, cand au vazut cu cine trebuie sa isi uneasca destinul, tinerii au fugit din fata altarului, renuntand la casatorie.
Nunta traditionala romaneasca este incarcata de obiceiuri pline de frumusete si simboluri ritualice menite sa aduca tinerei perechi mult doritul plus de bunastare si prosperitate.
Nunta este considerata a fi o taina, ca si nasterea si moartea. Daca nasterea este atribuita zorilor zilei, iar moartea amurgului, nunta corespunde miezului zilei. Comparatia are rolul de a sugera ca decizia nuntii este luata in momentul in care omul atinge maturitatea.
In satul traditional romanesc, casatoria concetra un numar mare de rituri de trecere "la maturitate", rituri de purificare si rituri menite sa aduca fertilitatea in noul cuplu. Obiceiurile erau diferentiate, in functie de diferitele regiuni ale tarii. Elementele esentiale ale nuntii erau insa, peste tot, aceleasi.
Scenariul nuntii se derula pe parcursul a patru sau cinci zile, incepand de joi, iar ceremonialul se desfasura pe etape dedicate anumitor secvente riatualice, culminand cu desfasurarea nuntii propriu-zise, care era concentrata in ziua de duminica. Nuntile se faceau la Caslegile de iarna - imediat dupa sarbatori, pana la inceputul postului Pastelui si la Caslegile de toamna - pana in primele zile ale postului Craciunului.
sursa:
http://www.decoratiuni-nunta.com/nunta_romani.php
Verighetele
Schimbul de verighete in ziua nuntii si purtarea verighetelor tot restul vietii reprezinta obiceiuri care par a-si avea originile in Egiptul antic. O veche traditie egipteana spune ca prin degetul inelar stang trece „Vena Amoris”, adica Vena Iubirii care duce direct la inima.
O alta traditie spune ca obieceiul este mult mai recent, el datand din secolul al XVII-lea cand, cu ocazia unei nunti crestine, preotul care oficia casatoria, dupa ce a atins rand pe rand primele trei degete, cel mare, aratatorul si mijlociul (in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh), a ajuns la al patrulea, la inelar, pe care l-a desemnat drept degetul care sa poarte insemnul casatoriei, verigheta.
Verigheta este in mod traditional din aur, simbol al puritatii si al prosperitatii in acelasi timp.
In cazul miresei, verigheta ar trebui sa inlocuiasca inelul de logodna o data cu savarsirea casatoriei sau, dupa alte obiceiuri, mireasa le poate purta dupa nunta pe amandoua.
Obiceiuri de nunta si traditii.
1.Petitul
Tanarul, impreuna cu tatal sau cu cativa prieteni, merge s-o ceara pe aleasa lui direct de la parintii. Pentru acest eveniment, familia miresei se pregateste cu un ospatat. Desi hotararea de a face nunta este de obicei luata dinainte, petitul este o formalitate prielnica pentru ca cele doua familii sa petreaca mai mult timp impreuna.
Obiceiul petitului mai este cunoscut si sub denumirile de: intelegere, petitura, croiala, starostie, impetit.
La petit participa dupa situatie fie mirele singur, in cazul tinerilor mai indrazneti, fie mirele insotit de parinti, nasi sau prieteni. Mirele mergea insotit de parinti daca stia ca il place fata, daca nu stia acest lucru, tanarul trebuia sa trimita petitori inainte. Petitorii erau barbati sau femei buni de gura. Mirele se putea duce insotit fie de parinti, de rude, de oameni mai in varsta, sau de fratii mai mari daca nu are parinti.
In Neamt, intai se intelegeau tinerii intre ei, apoi se duceau parintii baiatului la cei ai fetei impreuna cu baiatul.
Mirele mai putea fi insotit si de staroste care poate fi reprezentat fie de un avocat, vecin sau ruda, de obicei viitorul nas.
Cand parintii fetei nu erau de acord, iar tinerii fugeau, dupa un timp mergea cineva din familia baiatului pentru impacare. Se duceau cu sticla plina cu rachiu si daca se impacau se cinsteau, daca nu se intorceau cu sticla plina.
In Botosani , initial se trimite vorba parintilor fetei printr-un om in varsta, din familia mirelui(de obicei starostele).
In Transilvania starostele este inlocuit e un graitor, un om mai in varsta, bun de gura care ii face intrarea mirelui.
Cererea-targuiala:
Se cerea fata in casatorie, se facea masa la casa miresei, erau de fata parintii fetei si ai baiatului si se fixa ziua nuntii.
Parintii fetei discutau cu cei ai mirelui despre zestre, ziua credintei(logodna), si a nuntii, hotarau colcerita(bucatareasa), si in general detalii despre nunta.
In Transilvania, in Alba veneau parintii fetei la casa mirelui ca sa se inteleaga pentru a vedea unde va locui fata lor. Se facea o masa mica la casa viitoarei mirese unde erau chemate si rudele apropiate. Daca fata petita nu era de acord sa se marite cu baiatul respectiv punea drept motiv faptul ca e prea tanara, ca nu are zestrea pregatita sau ca nu are destula avere.
Daca se intelegeau, petreceau cu totii iar tinerii erau pusi sa manance amandoi dintr-un blid, lapte dulce si cu placinta incretita. Se intocmea zestrea pentru ambele parti. Uneori se facea si foaie de zestre in care fiecare isi trecea partea sa de zestre si se punea in balanta aportul fiecaruia.
Cu trei-patru saptamani inainte de nunta se mergea la fata. Discutau, povesteau cum s-au intalnit tinerii si li se tinea un fel de predica ca sa fie bagatori de seama, de zestre si de nunta, toate acestea aveau loc in jurul unei mese plina cu mancare si bautura.
Meniul pentru masa de la petit consta intr-o cinstire cu bautura si cate ceva de mancare: placinta cu branza, slanina cu malai, varza, castraveti acri, carne fripta, carnati cu horinca, tuica, cozonac.
Obiceiuri dupa petit:
-in prima duminica dupa peteala, se intalneau parintii si stabileau zestrea;
-se mergea apoi la croit: de obicei mirele si mireasa impreuna cu mamele se duceau la casa unuia dintre ei si se apucau de croit panzele de bumbac pentru camasile mirelui, ale socrilor, soacre si cumnati.
-apoi se facea masa pentru cei adunati.
Celebrul mars nuptial dateaza din 1858, din timpul nuntii regale a printesei Victoria (Marea Britanie) cu printul Frederick William (Prusia). Printesa era innebunita dupa Mendelssohn si Wagner, asa ca i-a ales si pentru nunta ei. La scurt timp, toate miresele din Marea Britanie adoptasera acest mars pentru nunta, instaurand astfel o traditie a nuntilor din vest.
3. Fedelesul
Este petrecerea care se face in seara de dinaintea nuntii la casa miresei (de regula) si la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri. Astfel, invitatii lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din diverse materiale, iar apoi stau de vorba si petrec cu bautura si dans.
4. Bradul
Este cu siguranta cea mai cunoscuta traditie de nunta. Dis-de-dimineata, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Mai intai, brazii sunt purtati cu chef si voie buna de tinerii necasatoriti la casa nasului si la cea a miresei. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii, iar impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a noii familii.
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Cavalerul il barbiereste, in mod simbolic, pe ginere. Traditia consta intr-un joc: mirele, asezat pe un scaun, cu bani sub picior, nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Iar obiceiul are o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.
Nasa, mama miresei si domnisoarele de onoare o ajuta pe mireasa sa se gateasca. La sfarsit, nasa ii leage voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii… "Ia-ti mireasa ziua buna" si altele.
7. Vesmintele de nunta
In Roma antica, albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in Evul Mediu a simbolizat puritate. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. In vremurile stravechi, prietenii si membrii familiilor celor doi, se imbracau la fel ca mirii pentru a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Obiceiul a evoluat in timp si astazi, mai ales la americani, domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.
8. Voalul miresei
In societatea romana si in Evul Mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si reprezenta un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Insa alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile "aranjate", iar fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie, moment in care era prea tarziu sa se razgandeasca, daca nu i-ar fi placut chipul ei.
9. Jartiera
Exista mai multe origini ale acestei traditii de scoatere a jartierei de catre mire. In timpurile stravechi, unii invitati aveau obiceiul sa fure ciorapii miresei cand aceasta era impreuna cu sotul ei in camera nuptiala, pentru a vedea cine se casatoreste urmatorul. Alte izvoare indica o dorinta a barbatilor de a fura ciorapul miresei pentru a avea succes in dragoste. Si pentra ca mireasa sa nu se aleaga cu hainele sfasiate in timpul petrecerii, s-a adoptat sistemul ca ea sa arunce de buna voie ciorapul. Insa unii tineri, mai nerabdatori, voiau sa-l ia cu forta, asa ca era nevoie de interventia mirelui. Astfel s-a ajuns ca in zilele noastre, mirele sa scoata ciorapul miresei, inlocuit mai tarziu cu jartiera.
10. Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. De aceea miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Ele erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic, si sa se mute de pe vestminte pe buchetul de mireasa.
11. Ceva vechi, Ceva nou, Ceva imprumutat, Ceva albastru
Traditia de nunta care isi are radacinile in Anglia secolului al XIX-lea cere ca mireasa sa poarte in ziua casatoriei, pentru a avea o casnicie reusita, patru elemente, la alegere, care pot fi o piesa de imbracaminte, bijuterie etc., dar care sa aiba urmatoarele caracteristici precise:
Ceva vechi, Ceva nou, Ceva imprumutat, Ceva albastru. Semnificatia acestor elemente este urmatoarea:
- ceva vechi - legatura familiala a miresei cu viata ei de dinainte de casatorie (de obicei este o bijuterie de familie)
- ceva nou - reusita si succesul in viitor (in general rochia de mireasa)
- ceva imprumutat - norocul si fericirea viitorilor miri (un accesoriu deja purtat de o alta mireasa in ziua nuntii care acum are o viata fericita)
- ceva albastru - fidelitatea si puritatea intr-un cuplu (un element discret, un accesoriu)
12. Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.
13. Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum invitatilor. Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
14. Cavalerii si domnisoarele de onoare
Cavalerii si domnisoarele de onoare se regasesc in ritualul nuntii datorita unei legi romane care cerea ca la o nunta sa existe cel putin zece martori. De asemenea, in antichitate se credea ca spiritele rele pot participa la o nunta cu scopul de a crea haos si neintelegeri. In acest sens, invitatii se imbracau in ton cu mirii, pentru ca spiritele rele sa nu stie cine se casatoreste. Asa se explica de ce domnisoarele si cavalerii de onoare poarta haine asemanatoare cu cele ale mirelui si miresei.
15. Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit, numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
16. Schimbul de verighete
Aceasta frumoasa traditie provine din Egiptul antic. Ei credeau ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima, de aceea inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul, dar au inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin Evul Mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, simbol al puritatii si al prosperitatii.
17. Unirea mainilor drepte
Mana dreapta simbolizeaza putere, resurse si scop. Unirea mainilor drepte a mirilor inseamna ca cei doi se pot baza unul pe celalalt si pe resursele pe care fiecare le-a adus in casatorie. In plus, acest obicei reprezinta uniunea a doua vieti intr-una singura.
18. De ce sta mireasa in stanga mirelui
Mirele trebuie sa-si protejeze intotdeauna mireasa. De aceea, el o aseza in partea stanga pentru a se folosi de sabia din mana dreapta impotriva unui atac
. 19. Sarutul
Inca o traditie faimoasa si frumoasa deopotriva! Obiceiul sarutului dateaza din Evul Mediu, insa la acea vreme avea o cu totul alta semnificatie: el era "pecetea" incheierii unui acord. Chiar si in Roma antica se pare ca se folosea in acest scop. Mai tarziu, obiciul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunta, cand la sfarsitul ceremoniei cei doi miri, sarutandu-se, pecetluiau juramintele facute.
20. Aruncarea cu grau si orez
Aruncarea cu grau si orez reprezinta o traditie de nunta care, in ultima vreme, pare sa fie inlocuita cu aruncarea de confetti multicolore la iesirea din biserica si de la starea civila. Acest obicei isi are originea intr-un stravechi ritual pagan care consta in aruncarea de seminte/graunte peste tinerii casatoriti in ziua nuntii, seminte a caror forta si mai ales fertilitate le-ar fi fost transmise prin acest gest simbolic. Astfel, prin trasfer, nunta devine una binecuvantata si fertila. Varianta confetiilor pierde din conotatiile ritului, efectul vizual insa nu poate fi neglijat. In zilele noastre exista si varianta aruncarii de petale de flori, gest al carui simbolism este supraincarcat cu simbolismul florilor ale caror petale sunt alese. De asemenea, gestul aruncarii "alunga spiritele rele" din calea mirelui si a miresei, netezindu-le astfel drumul pe care au ales sa paseasca impreuna.
Un obicei evreiesc care reprezinta distrugerea templului din Ierusalim. De cele mai multe ori, cuplurile pastreaza bucati din paharul spart la nunta intr-o cutie.
22. Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. El este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor, mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
23. Mancarea si vinul
Receptia reprezinta sarbatorirea oficiala a noului cuplu si se face de regula printr-o petrecere cu mancare din belsug si cu bautura. Vinul servit mesenilor simbolizeaza impartasirea vietii mirilor cu Dumnezeu.
24. Tortul de nunta
Romanii aveau obiceiul ca la sfarsitul ceremoniei de casatorie sa rupa o paine deasupra capului miresei, iar numarul firmiturilor indica cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau pentru noroc. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul miresei.
25. Aruncatul buchetului
O alta traditie foarte cunoscuta! Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Unele traditii spun ca se va marita in acelasi an.
26. Scosul voalului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa sau un batic, simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, de regula pe capul celei care a prins buchetul.
27. Trecerea peste prag cu mireasa in brate
Din timpuri stravechi exista obiceiul ca mireasa sa intre pentru prima oara in casa cea noua pe usa principala. Daca se impiedica sau punea piciorul stang pe prag se credea ca va fi ghinionista. De aceea, s-a format obiceiul ca mirele sa o treaca el insusi peste prag, pentru a se asigura ca totul va fi bine.
28. Luna de miere
Desi "luna de miere" se refera la o perioada de vacanta binemeritata si mult asteptata de cuplu, sintagma nu are niste radacini tocmai placute pentru mireasa mai ales. In vechime barbatii nu prea faceau curte fetelor, iar cea mai simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus. Pentru a prinde putere, el consuma un soi de bautura fermentata intaritoare ce continea si miere. Dupa ce o aducea acasa, daca reusea sa impiedice fuga miresei timp de un ciclu lunar, atunci casatoria era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se credea ca are efect linistitor si ca o va face docila. sursa:karena.ro
Persoane cu rol ceremonial
La orice alai de nunta cele mai importante persoane, in afara de miri, in desfasurarea ceremonialului sunt fara indoiala nasii.
Daca in Oltenia si Transilvania acestia erau din randul nasilor de botez ai mirelui in mod obligatoriu, zicandu-se ca altfel mirele putea fi blestemat de catre acesta, in Moldova se alegeau si cate 15-20 de nasi, numarul mare aratand pozitia sociala a tinerilor insuratei. Bineinteles ca se luau asa multi nasi si pentru darurile ce aveau sa le primeasca de la acestia.
Nasul, parintele spiritual al proaspetilor casatoriti trebuia sa cumpere impreuna cu nasa darurile pentru ginere si mireasa printre care se numarau floarea de mire, voalul pentru mireasa si lumanarile.
Nasa era cea care imbraca mireasa impreuna cu prietenele ei numite drusti.
Cel care se ingrijea ca toata lumea sa fie multumita, cel care organiza actiunea era vornicul sau „cumnatul de mana” cum i se zice in Oltenia.
Acesta dirijeaza nunta, incepand chiar de la chemarea invitatilor, el da sarcini bucatareselor, aranjeaza mesele, planifica horele, plecarea la cununie. Vornicul rosteste oratiile si-i cheama pe tineri la iertaciune in fata parintilor si are in general grija ca toti cei prezenti la eveniment sa fie tratati cum se cuvine.
Socrii, parintii mirelui si ai miresei sunt cei care planuiesc efectiv nunta inca de la logodna. Rolul cel mai important il are socrul mare pentru ca el este cu cheltuiala. El ii cinsteste pe toti si se ingrijeste ca pe masa sa fie de toate.
Dupa traditie, parintii mirelui erau cei care plateau muzicantii si oamenii care serveau la masa. Tot ei trebuiau sa spuna urari in versuri cand pleca si se intorcea alaiul de la cununie si cand se dadeau darurile.
Alte persoane cu rol in desfasurarea nuntii erau orice membru al familiei mirelui desemnat sa pregateasca scaunele, masa, florile, sa scoata pe mireasa de la parinti si sa supravegheze bunul mers al intregului alai de nunta.
Zestrea
In vremuri nu foarte indepartate, in tara noastra, inainte de fiecare nunta se stabilea zestrea atat pentru fata cat si pentru baiat. Acest fapt era facut dupa o anumita oranduire si continea obiecte specifice pentru fata si pentru baiat. Zestrea oglindea si statutul social. Fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure.
In Transilvania se stabilea la petit de catre parintii viitorilor insuratei. Acordul putea fi verbal sau scris, cu martori. In general se intocmea o foaie de zestre, un contract, ce se oficializa de catre preot in ziua logodnei. La fel se proceda si in Oltenia si Moldova.
Continutul zestrei era diferit de la caz la caz. Pentru fata se dadeau in general animale (vaca, oi, porc. pasari etc.), mai multe parcele de pamant, saci cu cereale, galbeni si lada de zestre in care erau puse tesaturi. Baiatul trebuia sa aibe casa, pamant, caruta cu boi, animale si bani.
Lada de zestre sau cufarul, lada miresii (Transilvania), lada de Brasov (Oltenia), sipet, cufar (Moldova), era obiectul ce arata harnicia miresii dar si statutul ei. Cu cat era mai mare cu atat era mai bogata. Lada de zestre este facuta din lemn, frumos pictata cu motive florale sau sculptata. Aceste cufere erau comandate de catre tatal fetei la mesterul din sat sau erau cumparate de la targ.
In interiorul lazii erau puse lucruri de-ale miresii, facute de ea: camasi, cerci (trusou), lenjerie de pat (cearsafuri, fete de perne), presuri, covoare din lana (aveau fetele mai instarite), fete de masa, stergare, asternuturi, etc. in Oltenia se mai obisnuia sa se puna o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii din lut pentru mire. Deasupra lazii miresei erau asezate perne (cat mai multe), plapuma, prosoape, astenuturi, carpete. In vremuri indepartate nu existau aceste lazi de zestre iar averea miresei era pusa in saci. Mutarea lazii la casa insurateilor se facea cu mare alai si era un adevarat ritual. In functie de zona si chiar si de sat aceast ritual se face in momente diferite. In general se face inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata, dar se mai poate face si dupa ce tinerii s-au casatorit.
Lada de zestre era luata cu mare suita. In Transilvania lada de zestre era ridicata de catre fratii miresei sau de flacaii din sat. Lada era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii si apoi se facea un foc in curte iar baietii strigau “I-o ars casa miresei pentru ca s-o golit casa!”. Lada era pusa int-un car cu patru boi si era dusa la casa mirelui pana dupa nunta, cand era dusa intr-un final la casa insurateilor. Pe drum era zarva, flacaii se veselau si fluierau. Toata lumea trebuia sa vada cu ce avere vine mireasa.
In Oltenia lada era luata de catre flacaii din sat. Acesta ii cinstea si mergea cu ei la casa mirelui, unde organiza o masa restransa, insa pe drum se face harmalaie. In Moldova, atunci cand mireasa ajungea cu lada acasa la baiat, oferea rudelor acestuia mici cadouri, cum ar fi stergare sau fete de perna. Zestrea era jucata pe drum cu hore. In zilele noastre, acest obicei se mai tine in mediul rural, in general, ca si zestre se da mobila, aparate electrocasnice, ustensile de bucatarie.
Chemarea la nunta
Chemarea la nunta presupune invitarea oamenilor la nunta. Acest obicei se face in diferite momente si in multe moduri, in functie de obiceiul locului.
In Transilvania chemarea la nunta se face cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii. De obicei se face in Duminica urmatoare logodnei. La acest ritual participa mirele si mireasa, vornici, flacai din partea mirelui si fete din partea miresei. Toti sunt imbracati de sarbatoare, flacaii, fetele si vornicii au costume nationale. Ei merg sa cheme tineretul din sat. Au in mana un toiag impodobit frumos, cu panglica tricolora sau rosie, pe umar au un colac mare impodobit frumos cu paglica, margele sau cu flori din aluat. Baietii tin mana o plosca cu tuica, iar fetele una cu vin. Merg prin sat si invita oamenii la nunta, si cine doreste sa vina, bea o gura de tuica sau vin din plosca. In plus, ei mai trebuie sa dea celor care ii invita un semn: o lingura, un ou etc.
Mirele si mireasa merg sa invite pe cei batrani si pe la rude, la fel imbracati, cu toiag, colac si plosca cu tuica sau vin.
In Moldova, chemarea la nunta este facuta de vornici, de miri si socri. Inainte de strabate tot satul, mirii fac niste bilete de instiintare dupa ce s-au logodit, apoi joi sau sambata ei incaleca pe cai si merg la toti satenii sa-i invite la nunta. Si in Moldova se obisnuieste sa se mearga cu plosca si daca omul vine, bea din plosca. In unele sate din Bucovina invitatia se face in ziua nuntii de catre vornici. Acestia dau detalii invitatilor despre cei doi tineri casatoriti.
In Oltenia chemarea la nunta se face in saptamana nuntii, indeosebi joia si sambata, cu plosca de tuica sau vin si cine bea inseamna ca vine. Uneori se cheama la nunta si in ziua nuntii adica Duminica. Cei care adreseaza chemarile la nunta sunt mirii si tineri din sat impreuna cu lautarii.
In zilele noastre, foarte putini se imbraca in costume nationale si umbla cu plostele prin sat pentru a invita oamenii la nunta. Modernele cartoane frumos colorate si desenate au cam luat locul acestui frumos obicei.
Obiceiuri in sambata dinaintea nuntii
Obiceiurile de pregatire a nuntii incep de miercuri cand, in Moldova se cerne faina, iar joi, la socrul mare se cheama fete si flacai si se face pasatul(mãcinãturã mare de grãunþe de porumb sau de mei) pentru sarmale.
Sambata, dupa ce se chema la nunta, acasa la mireasa sau la mire se jucau vedrele(veche unitate de mãsurã a capacitãþii, folositã pentru lichide, echivalentã cu circa zece ocale -astãzi cu circa 10 litri), o hora facuta de flacai si fete. Se dansa pana la miezul noptii. Pe urma se punea masa si continuau sa joace. Mirele era barbierit, apoi mireasa il stropea pe fata cu apa si busuioc. In decursul serii mirii faceau schimb de plocon, adica mireasa lua hainele mirelui si mirele pe cele ale miresei. Parintii acorda mirilor iertaciune si ei pleaca in casa, nu iau parte la petrecere.
In unele locuri ale Moldovei, petrecerea era tinuta la mire acasa. Mireasa trebuia sa vina inca de sambata acasa la mire unde si innopteaza pana a doua zi. Daca mireasa era in alta localitate, vineri se tinea o petrecere la mireasa si apoi era adusa cu alai acasa la mire, unde soacra o asteapta cu apa si miere.
In Transilvania petrecerea de sambata are loc in ambele case. La mireasa se joaca si se mananca, apoi la mire au loc alte obiceiuri traditionale. Feciorii fac Sarantau, un dans popular. Apoi tinerii danseaza trei jocuri si batranii unul. Mireasa coase palaria mirelui cu varsta sa, pe care acesta o va purta in ziua nuntii. La masa se servesc bucate preparate pentru nunta de a doua zi. Fetele fac o azima (paine nedospita) pe care mireasa o rupe deasupra capului si o imparte fetelor. Tot sambata seara se duc brazii acasa la mireasa. Mirele este barbierit in mod simbolic cu sapa sau cu coasa. Flacaii il ridica de trei ori cu scaunul si il usuca cu un stergar.
Recuzita rituala si ceremoniala
Steagul de nunta(Transilvania): cu o saptamana inainte de nunta, nasul tocmea un fecior, numit stegar, sa faca steagul impreuna cu tinerele fete. Uneori steagul era facut chiar de nas. Sambata seara, inainte de nunta, steagul era prins in poarta nasului.
In Sibiu se faceau doua steaguri unul pentru mire si unul pentru mireasa. Erau facute de femei si fete inainte de nunta. Joi seara il porneau fetele, iar feciorii il terminau sambata seara, prilej de joc si chef.
Steagul era format dintr-un bat pe care se coseau naframe, panglici colorate si tricolore, doua cununi de iedera, ciucuri cu zurgalai. Cand se facea steagul se servea bautura si mancare. Steagul este purtat de stegarul din ceata mirelui. Stegarul purta steagul in fruntea alaiului si-l aseza la intrare in curtea mirelui. In timpul nuntii stegarul tinea steagul langa el, caci ceilalti flacai incercau sa-l fure pentru ca stergarul sa le plateasca in schimbul acestuia. Plata se facea in bautura. In timpul jocului stegarul juca steagul. Se juca in fata bisericii cat timp dura cununia si apoi cand se ajungea acasa cu nunta.
Dupa ce era jucat, steagul se aseza pe casa, infipt in acoperisul de paie, pana a doua zi seara, dupa care steagul era desfacut. Primele panglici din steag erau impartite prietenelor miresei.
Bradul de nunta (Moldova, Oltenia, Transilvania): se facea sambata seara inainte de nunta. Tinerii din partea mirelui si a miresei faceau bradul. Se puneau cate doi brazi la mireasa, doi la mire si doi la nasi. Bradul era impodobit cu ghirlande de hartie, zurgalai, naframe, panglici rosii si tricolore. In varful bradului se punea o sticla de tuica sau un cozonac. In timpul nuntii bradul era asezat la poarta. Pe drum era jucat. Langa brad stateau un baiat si o fata care ii stropeau pe nuntasi cu apa si grau ca sa fie manosi. Tinerii care se urcau si luau sticla sau cozonacul din varful bradului erau rasplatiti cu o sticla de tuica si cu cozonacul din varful bradului. Dupa nunta bradul era lasat la poarta unde ramanea ceva vreme, semn ca acolo a avut loc nunta. Ramaneau la stalpii portii pana se uscau.
Pomul de nunta (Transilvania): era facut de stegari duminica seara. Cand incepea ospatul pomul era incarcat. Puteau fi si 50 de pomi la o nunta, deoarece fiecare nuntas care venea aducea un pom, mai cu seama cumatrul mare. Pomul era reprezentat de o creanga de prun inacarcata cu o pereche de desagi de turte, mere si pere. Se mai punea hartie colorata, craci cu spini, carpe, batiste.
Pomul era dus de la mire de acasa, de un mic alai, la nas acasa si apoi la fata. Cand plecau cu mireasa la baiat luau si pomul. Dupa nunta pomul se strica, iar marti era dat nasului.
Marul (Transilvania si Moldova): se impodobeau crengi de mar. Se puneau mere, nuci. Marul era dus la biserica impreuna cu camasa mirelui. Dupa ce era sfintit de preot, marul era luat de baieti si scuturat.
Colacii de nunta (Moldova, Transilvania): se faceau mai multi colaci: pentru mire, pentru mireasa, colacul stegarului, colacul cumetrilor.
Colacul miresii (Moldova si Transilvania) era rotund, impletit in 3 coarde , cu huda(gaurã, spãrturã) la mijloc si cu panglici. Mireasa mergea cu el pe mana la mire. Deasupra colacului se puneau doua Pupeze din aluat. Colacii pentru nasi erau mari, ovali, de 6-7kg. Aveau multe impletituri si pene din aluat. Se puneau la biserica pe capul mirilor. Colacii erau facuti din faina de grau, lapte, unt, miere de albine, iar pe deasupra era unsi cu ou si presarati cu mac si uneori cu stafide.
Costumul ceremonial de nunta
Gateala miresei
Se facea duminica la pranz. Luau parte fete, rude, si alte persoane apropiate. Nasa o impodobea, iar fetele tineau oglinda si pieptanele. Pe langa nasa mai erau si alte rude ale miresei si prietene. Nasii erau cei care aduceau gateala miresei.
Mireasa era pieptanata de o fata cu mama si tata in viata. Lamaita si voalul i le punea nasa. Voalul se punea inainte de cununia religioasa, nu mai devreme.
Se canta cantecul miresei. De obicei plangeau ca la mort cand se imbraca mireasa din cauza ca se despartea de surori, de parinti. In timp ce mireasa era gatita in casa, afara in curte se jucau hore, sarbe. Se facea masa si se juca bradul (Oltenia).
Insemme specifice purtate de mireasa: cununita din flori naturale si voal, margele pe frunte, carpa(marama) lunga de borangic cu coronita.
Duminica seara, nasa o imbrobodea cu marama si-i punea salba de argint.
Dupa masa mare nasa dezvelea mireasa si ii punea batic pe cap. Nasa ii lua voalul , ii despletea coada si si ii impletea doua cozi pe care le infasura in coc.
Piese specifice: rochie alba de mireasa adecvata anotimpului, cu piese de port traditional sau de cele mai multe ori costum national, camasa cat mai inflorata, batista in brau, cu sorturi de catifea in spate si in fata(Transilvania).
La gat daca aveau, purtau salba de galbeni, margele, bratara la mana.
Daca nunta era iarna mireasa purta scurteica de postav, suman, sau dulama de postav captusita cu blana.
Gateala mirelui
Sambata, in Molodova, seara avea loc barbieritul mirelui. Mirele tinea in poala 2 colaci pe care ii oferea celui care il barbirea. Vornicul inchina hainele aduse de la mireasa. Mirele se imbraca singur inainte de a participa la cununia religioasa. Luau parte si tinerii. Cel care il barbierea trebuia sa fie necasatorit.
Gateala mirelui se facea la casa miresei, mirele si mireasa fiind gatiti simultan. Duminica dimineata se aduceau de la mireasa, de catre una –doua fete ale mirelui si flacai, hainele mirelui: camasa cu colturi la gat, itari, brau si bete.
Pe cap mirele purta o palarie neagra sau o caciula pe care era prinsa o floare naturala de obicei nalba. Pe partea stanga a palariei erau prinsi bani de argint si spice de orz. Se mai punea o brosa sau o pana mai scurta.
In unele zone precum Bacau se purta costum traditional de sarbatoare. Daca era iarna mirele se imbraca cu cojoc, iar pe deasupra cu suman.
De la 1900 a aparut costumul negru pentru mire: haina si pantaloni din stofa de lana cumparata.
In general camasa mirelui era cusuta de mireasa, dupa logodna si era facuta din panza de bumbac sau borangic. Camasa era cusuta cu flori si margele colorate , crengute si boboci. La 1900 camasa mirelui se cosea doar pe guler. Dupa nunta camasa mai putea fi purtata la sarbatorile mari, hram.
Insemnele specifice ale mirelui erau: floarea mare cumparata, numita floare de mire, floare mare cu panglica lunga si cu beteala, batista de mire si 100 de lei.
Alaiurile de nunta
Secventele nuntii sau alaiurile de nunta sunt impartite dupa traditie, in toate zonele tarii, in alaiul nasilor, al mirelui si al miresei.
In Moldova mirele porneste de dimineata cu ceata sa de flacai spre casa nasilor, urmand ca impreuna cu acestia sa mearga sa o ia pe mireasa.
Alaiul cel mare astfel format merge la biserica, urmand ca dupa cununia religioasa, sa se desparta din nou in doua grupuri: mirele merge la casa lui cu nasii si parintii, iar mireasa cu socrii mici acasa la ea, seara ducandu-se la mire unde are loc masa mare.
In partile Transilvaniei insa, se obisnuieste ca nasul sa vina si sa-l ia pe mire, impreuna mergand la mireasa. Dupa cununie, mireasa merge acasa la mire, iar alaiul ei acasa la dansa, urmand ca spre seara sa soseasca „socria” la casa mirelui, adica parintii si rudele fetei, fiecare cu darul pregatit pentru tanara familie.
In Oltenia se obisnuia ca fata sa fie luata acasa la baiat inca de la logodna. In acest sens, la nunta, pentru a forma alaiul cel mare se intalneau doar alaiurile nasilor si cel al mirilor. In cazul in care mireasa era luata in ziua nuntii de la casa ei, se proceda la fel ca si in celelalte zone.
Masa mare de nunta
Masa din Duminica nuntii sau Masa Mare era organizata de obicei la casa mirelui, insa daca nu era suficient spatiu se mai facea si la mireasa. In Oltenia si prin unele parti ale Moldovei se obisnuia sa se faca doua mese: una la amiaza acasa la mireasa (masa pochinzerilor) cu rudele ei si cei din alaiul mirelui iar pentru masa mare se mutau cu petrecerea acasa la mire. Acest obicei este des intalnit acolo unde mireasa nu este din acelasi sat cu mirele.
Asezarea la masa se face diferit, in functie de zone si legat de acest lucru se fac o multitudine de obiceiuri. In Oltenia mirii nu mancau la masa cu nuntasii, ei mancau dintr-un blid cu o singura lingura din lemn si beau vin din acceasi sticla, ca sa se invete sa imparta totul. Ei erau asezati pe desagi, ca sa fie legati ca acestia. Mancau fie ce se servea la masa, fie vin cu paine sau imparteau un ou. Nasii erau pusi in capatul mesei iar langa ei stateau socrii mari. In preajma nasilor mai stateau rudele bogate si persoanele inportante din sat.
Si in Moldova mirii mancau separat sau serveau la masa nasilor. Cand mancau, imparteau o strachina cu lapte si ou. Mancau cu aceeasi lingura si beau dintr-un singur pahar. Nasii sunt asezati in capul mesei alaturi de socrii mari. Socrii mici stau alaturi de ceilalti nuntasi.
In Transilvania mirii stau in capatul mesei iar nasii stau de o parte si de alta a lor. Mirii mananca lapte sau smantana dintr-un blid ca sa iasa copiii albi si frumosi si mananca un ou fiert dat de soacra.
Meniul nu era foarte variat. Mancarurile fiind doar cele traditionale la vremea respectiva. In Moldova meniul era alcatuit din: masline, supa cu taitei sau bors, rasol cu hrean, galuste (sarmale) malai, friptura, tocanita, plachie, cozonac, tuica, vin. Uneori inainte de masa se servea dulceata.
In Oltenia se servea ciorba de carne, varza cu sau fara carne, piftie, muraturi, friptura gogosi tuica, vin etc. Daca nunta pica in post, atunci carnea era inlocuita cu pestele si se mai serveau raci(ardei cu umplutura de aluat si ceapa).
In Transilvania se serveau branzeturi, crampa(rachiu fiert cu zahar), paine, supa cu taitei, varza cu carne sau varza umpluta, pancove(gogosi), colac cu nuca, horinca cu colac, piroste(colþunaº umplut cu carne, cartofi, brânzã, marmeladã), lascute, vinars etc.
In timpul serii, spre sfarsit se facea dansul gainii(gaina umpluta era considerata o mancare deosebita). O femeie sau soacra aducea o gaina mare prajita frumos impodobita cu beteala, flori, cu spice de grau in cioc si pe langa ea diverse fructe. Se juca un dans si apoi se duce la nas, care o si cumpara in mod simbolic; apoi o rupea si o impartea celorlalti meseni. Daca era o nunta bogata atunci se aducea un purcel de lapte sau un curcan. Acest ritual se facea la sfarsitul mesei, atunci cand se da darul. In Oltenia se face inainte sa se serveasca friptura.
Darul se striga la sfarsit in general sau inainte sa se aduca friptura (Oltenia). Strigatul darului se facea de catre un lautar, un vornic sau de nas. Primul care dadea banii era nasul, care trebuia sa dea si cel mai mult. Urmau socrii mari, care promiteau casa, bani, animale, etc. mesenii dadeau ce aveau: de la bani, la animale, cereale, lucruri pentru casa (carpete, perne, asternuturi etc.). Dupa ce nasul ii strangea, ii aseza intr-o batista, punea sare peste ei si ii dadea miresei, care le saruta mainile.
Mireasa dadea daruri nasilor (camasi cusute de ea, stergare din borangic, perne etc.), socrilor mari (imbracaminte si incaltaminte) iar mesenilor, in functie de importanta stergar sau o batista cusuta de ea. Soacra mare ii da la randul ei daruri miresei: camasi, costum national, macat(cuverturã de lânã, de bumbac etc. (cu desene); scoarþã sau covor care se pune pe pereþi.), foaie de scoarta, perne, etc. La randul sau mirele ofera daruri socrilor mici; pentru soacra mica un cojoc.
In Transilvania se dadeau daruri mai intai pentru mireasa (lucruri pentru casa, ca sa faca zestrea mai mare) apoi era dansata de toata lumea si ulterior se dadeau banii, care erau stransi tot de nasi. Tot in aceste tinuturi se tine si obiceiul cu furatul miresei, care este rascumparata de catre nas sau mire.
In functie de zona dansurile traditionale de nunta sunt: Polca, Moldoveneasca, Hora, Sarba etc.
Spre dimineata se face deshobodarea miresei de catre nuna si cateva rude. Ii se da voalul jos si ii se pune o basma sau o marama ca simbol al femeii maritate si renuntarea la feciorie. Si mirele este imbracat in haine obisnuite de catre nun.
Astazi meniul s-a schimbat, nu se mai striga darul, mirii stau in capul mesei impreuna cu nasii, iar muzica si dansurile nu prea mai sunt aceleasi, insa alte obiceiuri cum ar fi gaina nasului, furatul miresei, deshobodarea miresei s-au pastrat in multe locuri.
Obiceiuri dupa nunta
Dupa nunta exista traditia ca tinerii casatoriti sa se duca la masa la socrii mici si la nasi cu diferite daruri constand in primul rand din feluri alese de mancare intocmai ca la nunta.
In Moldova proaspetii insuratei merg la parintii miresei pe „Calea primara” cu bors de gaina, friptura, galuste, cu rachiu si cu prajituri, joia sau la o saptamana dupa cununie. In schimb, deseori, mireasa primeste zestrea(plapumi, perne, paturi, toale, covoare s.a.)
Cu aceleasi daruri, cam tot la o saptamana se merge la nasi - parintii spirituali, „pe omenie”. Nasul este cel care trebuie respectat toata viata de catre familia cununata. In acest fel, mirele si mireasa sunt datori sa-l ajute pe nas la muncile agricole chemati sau nechemati si sa mearga cu plocoane in vizita, la onomastici sau la marile sarbatori de peste an.
In Oltenia se obisnuieste mai mult ca prin alte parti „vestea cu rachiu rosu” sau „vestea miresei”. Luni dimineata dupa nunta, nasul merge cu un butoi legat cu panglici rosii plin cu rachiu la socrii mici, insotit de cumnatul de mana si de muzicanti.
Daca mireasa fusese cinstita pana la cununie, rachiul este indulcit cu zahar si colorat ca sa devina rosu si daca nu fusese cinstita se punea cenusa si ardei iute sau tot ce vroia soacra mare ca sa rada de soacra mica. Cinstea miresei era sarbatorita apoi cu un chef ca la masa mare si daca nu, socrul mic trebuia sa mai dea niste pamant sau bani in plus ginerelui ca sa isi accepte nevasta chiar si asa necinstita cum fusese inainte de cununie.
Tot luni dimineata se mai obisnuieste in Oltenia sa se adape mireasa. Cu vornicul si cu alti flacai si fete, mireasa merge la fantana, unde rastoarna o galeata cu apa.
Vornicul pune bradul de nunta in galeata, iar proaspata casatorita rupe din el si imparte celor prezenti, restul din brad fiind adus acasa la mire si pus la pastrare in magazie.
sursa: citeste mai mult[5]
Cat dureaza o nunta?
Durata nuntii s-a redus, treptat, de la o saptamana (de joi pana miercuri dimineata), la trei zile (sambata, duminica si luni), apoi la doua zile (sambata si duminica) si chiar la o masa festiva de cateva ore.
La oras, o nunta este un complex si mult prea dificil examen de viata (aparent sentimentala), de relatii si mesaje sociale, caruia nu-i rezista nimeni.
Vai de capul targovetilor, fie ei miri sau socri, care pun bazele unui divort reusit pritocind, in certuri si refulari dureroase, luni de zile, o nunta complet ratata.
Ce sa mai zic de alegerea nasilor, a datei nuntii, a textului si costului invitatiilor, a primariei, a carciumii, a popii care sa slujeasca, a bisericii?!
Sunt toate dileme intunecate, care scapate de sub control, pot provoca, daca nu sangeroase conflicte mondiale, cel putin durabile dusmanii montagu-sicilio-capulet-iene la Agnita sau la Beresti.
Azi, putini mai tin nunti de o saptamana. Totul se concentreaza intr-o zi (de sambata de obicei) si o noapte: dimineata la primarie, la pranz la biserica si dupa-masa-seara-noaptea la ospatul de nunta (care, daca da Dumnezeu vreme buna, se intinde si prin curte, sub frunza nucilor si racoarea stelelor) (R.A.Roman).
Invitatii la nunta
La oras drama incepe cu lista invitatilor, care e sucita si chinuita pana la disperare si paruiala generala, pentru a gresi intotdeauna fata de cine nu trebuie: tanti Lulu de la Segarcea, nenea Mielu de la Darabani si Catita cea mai buna prietena a lui Mimi de la gradinita, care a emigrat in Burma de Sus. Fiecare pereche vrea ca invitatiile trimise de ea sa fie cele mai frumoase, cu texte inedite sau romantice, pentru ca invitatia ca un mesager, incepe sa vorbeasca despre cat de frumoasa, distractiva sau costisitoare va fi nunta.
La sat e mult mai simplu; vorniceii cheama pe toata lumea, plimband plosca pe la toata casa. Cine nu vine ori e bolnav, ori e cernit, ori s-a hotarat sa plece din comuna, ca viata buna nu va mai avea cu nimeni de pe acolo (R.A. Roman).
Plosca e carafa munteanului. Cand porneste la drum e nedeslipita de el, purtand-o la sold ca tasca. In plosca se poarta rachiu ori vin. Plostele se fac la Brasov si in Bucovina. Cele de la Brasov sunt cele mai mandre. In judetul Suceava, satele de la munte, vatajeii umbla cu plosca plina pe la case de poftesc nuntasii la masa cea mare, plosca adeseori fiind impuita si impistrita si increstata frumos (M. Lupescu)
Asezarea nuntasilor
Asezarea la masa reflecta structura sociala, plasarea comesenilor “in capul mesei” sau la “coada mesei” respecta ierarhia sociala. Dar, mai ales, ea consacra statutul principalilor actanti, ai nasilor ca noi parinti (spirituali), asezati fiind intre miri si parintii acestora. Totodata, consacra unirea celor doua familii pana acum straine (M. Vaduva).
La oras se practica marcarea locului unde se doreste asezarea unor invitatii printr-un cartonas. Este recomandabila realizarea unei harti a localului pentru a se simplifica pe cat posibil procedeul.
Momentele nuntii
Ceremonial complicat si prilej de bucurii si ospete fara numar, nunta taraneasca incepe cu Masa Petitorilor, continua cu Masa de Logodna, Masa “La Brad”(sau in Moldova, de Hobot), atinge o culme ametitoare cu Masa cea Mare si se inchide incet-incet cu Masa Vornicilor si a Drustelor (deveniti la oras cavaleri si domnisoare de onoare), Masa Socrilor, Masa Bucataritelor (a Socacitelor in Ardeal), Masa Colacilor si in sfarsit Masa Dusului de Cale Primara, la o saptamana dupa nunta, cand insurateii, nasii si parintii mirelui vin la casa fetei de multumesc parintilor pentru curatenia copilei, petrec si iau ce zestre a mai ramas prin casa.
Participarea la eveniment nu se rezuma al simpla prezenta la ceremonie, ea inseamna o implicare totala a spitei de neam, a vecinatatii, a celor doua lumi din care provin mirii, chiar si in munca ce tine de pregatirea meselor.
In plus, daruirea de alimente, imprumutul de vase sau mobilier (mese, scaune) este limbajul coeziunii sociale in viata traditionala. Numarul si calitatea darurilor aduse de participanti pot fi apreciate ca dovezi ale relatiilor sociale, mai mult inca, ele pot fi socotite ca “barometru sensibil” al evolutiei acestor relatii (O. Vaduva).
Nunta a constituit dintotdeauna cea mai mare bucurie a satului, la care participau aproape toti satenii din considerentul ca, acestia se considera rude, fie dupa socri, fie dupa nasi.
In cazul in care doi tineri se placeau, sau interesele de familie o cereau, parintii baiatului recurgeau la un om mai hatru pe care il trimeteau la parintii fetei pentru a anunta intentia lor de a veni in petit. Parintii fetei primeau, de regula, toti petitorii si se opreau la oferta cea mai convenabila. In jurul mesei cu bucate stropite cu vin se purtau discutii despre zestre, pamant si se fixa ziua nuntii. Alte tratative se duceau pentru gasirea nasului, care, de obicei, era nasul de botez al baiatului. Urmau apoi pregatirile de nunta, care culminau in saptamana dinaintea nuntii. Vineri dupa amiaza flacaii incalecati pe cai, cu carute, cu plosti pline cu vin mergeau la casa miresei unde erau intampinati de fete, prietenele miresei, drustele.
In zona Buzaului, dar si in alte locuri, dupa tratatia de rigoare, cea mai buna prietena a miresei iesea din casa cu o icoana si se urca in prima caruta, urma o alta fata ce ducea oglinda, apoi celelaltele scoteau din casa perne, plapuma, cearceafuri, covor, toale etc. Baietii scoteau mobila si o incarcau in carute. Apoi, cu totii se urcau in carute si, in chiote si cantece, alaiul se indrepta spre casa mirelui, unde tinerii asezau lucrurile la locul lor.
Vineri, atat baietii cat si fetele ajutau cele doua familii la pregatirile necesare, iar spre seara se faceau sarmalele in foi de vita, alt prilej de voie buna si distractie.
Sambata, spre seara, vornicii pregateau bradul/brazii si ii bateau in tumurugii portilor la mire, la mireasa si la nasi.
Duminica dimineata muzica se facea auzita la casa mirelui, apoi doi-trei lautari mergeau la mireasa. Nuntasii soseau fiind intampinati cu marsul si cu vin, iar copiilor si tinerilor li se puneu in piept batiste. Spre amiaza nuntasii se incolonau, cu muzica in frunte, si porneau de la casa mirelui spre casa nasului. Aici erau cinstiti, ospatati iar dupa cateva dansuri plecau spre mireasa. In poarta miresii alaiul se oprea si un flacau mai destoinic rostea “conocosia”. Aceasta era o oratie de nunta alcatuita alegoric, in versuri, prin care ceata “vanatorilor” porniti la vanatoare au vazut “o caprioara” care ii place mirelui si pe care o cer de la socrul mic.
Dupa cateva replici vine intelegerea, se cinstea toata lumea din plosca cu vin si intra in curtea miresei, pe sub o paine rotunda infipta in doi araci. Aici, in timp ce tinerii dansau si serveau din bucatele oferite de soacra mica, nasa si cateva fete gateau mireasa ce era asezata pe un scaun cu perne lucrate de mana ei. Dupa ce mireasa era gatita, se iesea cu “dansul”. La usa, dansul era oprit de copii, rude sau vecini, care, sub pretext ca ei au iernat-o si au varat-o pe mireasa, barau usa cu un bat pe care il ridicau numai dupa ce mirele le dadea bani. In timpul horii, domnisoarele de onoare puneau betele in pieptul nuntasilor.
Dupa dans, nasa inchina paharul cu vin si colacul pe care il frangea in patru si arunca, cate o bucata, in punctele cardinale, incepand cu rasaritul. Flacaii se amuzau si se intreceau in a prinde colacul, pe care il imparteau cu fetele, in speranta ca gustand din el se vor casatori mai repede. Alaiul pornea spre biserica in timp ce o stolniceasa arunca dupa el paine si sare, in semn de belsug. Pe traseu, copiii ieseau cu galeti pline cu apa si flori, in semn de noroc, si primeau bani de la mire. In timpul cununiei, mirii incoronati si nasii erau “batuti” cu bomboane si bani, la “Isaia dantuieste”, fapt ce simbolizeaza dorinta nuntasilor ca acesti tineri sa aiba parte de belsug.
Dupa terminarea slujbei religioase, alaiul, cu lumanarile aprinse inainte, se indrepta spre salon.
La venire, nuntasii sunt intotdeauna primiti cu paine si sare sau, pe unde s-au mai pastrat obiceiurile vechi, cu dar de colaci. Mai nou, stau chelneritele la intrarea carciumii cu tavi cu piscoturi si sampanie. Miezul simbolic e acelasi.
Din punct de vedere social, o masa traditionala de nunta, e un ospat care antreneaza o mare parte a comunitatii. Soacra mare ii invita pe miri sa intre, ii prindea cu un stergar, din borangic, pe dupa gat si-i tragea inauntru, apoi ii servea cu bomboane fondante si vin, pe ei, pe nasii mari si pe nuntasi. Muzica intona melodii de dans, nuntasii se distrau apoi se punea masa mare in timpul careia se serveau bucate alese, vin si dulciuri. Nasilor li se oferea cadouri din partea miresei, apoi incepea darul, cand nuntasii daruiau tinerilor bani si chiar produse agricole necesare tinerei familii. Petrecerea tinea pana dimineata, cand se lega mireasa si se retragea impreuna cu mirele. Nasii erau condusi acasa, iar ceilalti nuntasi se amuzau band rachiu rosu. Luni seara stolnicii (rudele si prietenii care au servit la masa) se intalneau si petreceau.
Mancarea la nunta
Nu-i bine sa mananci din oala, ca-ti ploua la nunta (A. Gorovei).
Nuntasii au sosit, muzica le-a cantat in semn de cinstire (ce jignire sa nu i se fi cantat cuiva marsul la intrare) au luat bucatica de paine ori piscotul si au fost condusi la locurile indelung gandite de un consiliu de miri, nasi, socri mari si socri mici. Aici gasesc farfurioaa plina cu antreuri si tuica pregatita in paharel (R.A. Roman).
Mancarea la o nunta este atat de importanta incat orice descriere a unei asemenea petreceri incepe cu ce a fost pe masa (si la cat s-a ridicat darul). Ciudat, dar si la sat si la oras gatelile (inca) se aseamana. In general portiile sunt mici pentru ca fac economie gazdele (din buna si durabila cumpatare- zgarcenie- taraneasca), iar la oras ciupeste personalul restaurantului (sa le ramana si “baietilor” ceva, nu mai mult de o data si jumatate costul nuntii).
La tara bucatele se fac in curte, si vin toate babele sa ajute, o saptamana intreaga (o nunta sateasca e evenimentul obstei intregi, aduc toti gaini, se taie un porc ori un vitel, gazdele se pregatesc un an de zile pentru noaptea cea mare).
La oras nimeni nu stie cand si unde se face mancarea, asa ca e mai bine sa evitati sosurile si tocaturile.
Rolul colacilor la nunta
Bradul de nunta (Oltenia si Muntenia) este sustinut de un colac pe care il ia bradarul. Stegarii din alai (Transilvania) poarta in maini un colac mare care le revine dupa ceremonie, tinerii (in Nordul Moldovei) primesc “colacul flacailor”. Animalele de la caruta sunt impodobite cu colaci (sudul Transilvaniei), pe care il iau drept rasplata, pentru serviciile aduse in cadrul nuntii, conducatorii respectivelor vehicule.
Majoritatea etapelor nuntii sunt insotite de prezenta unui colac. Mireasa este impodobita fiind asezata pe doi colaci (Oltenia), sau primeste alaiul de nunta privind printr-un colac, dupa cununie mananca din acelasi colac cu ginerele, i se rupe un colac deasupra capului cand pleaca la biserica, cat dureaza “imbrobodirea” tine pe brate doi colaci, darul (banii) se aduna pe un colac.
Binele implicat in limbajul formalizat al simbolurilor painii este subliniat in aceste momente in multe zone de ritul de integrare a tinerei nurori in noua gospodarie, care cuprinde, in desfasurarea lui, momentul primirii acesteia cu unul sau mai multi colaci oferiti de socri – semne comunicand urarile de prosperitate si abundenta in noua gospodarie.
Elementul ce polarizeaza atentia generala (realizarea lui artistica fiind una din cerintele reusitei momentului), este “colacul de mireasa”, pe care il rupe fie nasa (Oltenia Muntenia, Moldova), fie mireasa insasi (Transilvania) deasupra capului ei inainte de a pleca la cununie. Motivul caracteristic al colacului de mireasa este impletitura, decorata sau nu cu pasari sau flori din aluat sau cu busuioc proaspat (O. Vaduva).
Trei colaci mari se duc nasilor de catre insuratei. Colaci duce ginerele parintilor femeii lui cand se duc “de cale”. La o saptamana dupa nunta, insurateii se duc cu parintii tanarului la parintii fetei, de le duc colaci, ca multamita de cinstea fetei. Colacii acestia se zic “colaer de cale primara” (M. Lupescu).
Darul de nunta
Afinitatile spirituale ce leaga membrii unei colectivitati pot fi desprinse “citind” mesajele numerosilor colaci in comportamentul premarital sau in complexul de obiceiuri ale nuntii.
Plocoanele ce si le trimit reciproc tinerii sau pe care le aduc invitatii la nunta, darurile ce se ofera in cadrul ceremoniei nasilor, socrilor, rudelor si, in genere, nuntasilor, sau sunt rasplatiti cei care au diferite functii in cadrul nuntii (bucatarii, alergatorii, chematorii, bradrii, stegarii), toate acestea cuprind, alaturi de alte obiecte, colacul, care, pe langa semnificatii festive sau magico-rituale, devine element de convenienta sociala, parte componenta a unui sistem de comunicare in limbaj simbolic, specific colectivitatilor traditionale.
Muzica canta glorios un mars de bucurie si bun sosit nuntasilor ce vin la nunta, iar mirii se reped in intampinarea noilor veniti. De atentia cu care-si potopesc tanara familie nuntasii depinde in mare masura, valoarea darului ce se va aduna la sfarasitul ceremoniei.
Nu e de conceput sa refuzi, fara un motiv serios, o invitatie la o nunta romaneasca. Orice refuz rupe un lant de schimburi financiare bine inchegat, la care toti cei care au copii sau nepoti de maritat-insurat, participa. Roata de intr-ajutorare a comunitatii nu se poate dezechilibra fara riscuri antipatice. Cine invita azi la o nunta contracteaza o lunga serie de nunti viitoare si obligatorii la care va fi “invitat”(convocat).
Ai sa auzi curent: “cat se da la voi la nunta?” in sensul de cat e de obicei darul de nunta in zona, satul, familia si momentul respective. Celor ce nu ne cunosc tara, acest obicei li s-ar putea parea bizar si tiganesc, dar el e nascut dintr-o traditie straveche si dintr-o realitate precara.
http://organizaredeevenimente.wordpress.com/about/wwworganizaredevenimentero/
Nunta reprezinta o imbinare de traditii, obiceiuri si reguli populare si bisericesti, pe care atat mirii cat si nuntasii ar trebui sa le respecte. Din pacate, nunta traditionala si-a pierdut elementul “magic”, ritualic, traditiile si obiceiurile de nunta au suferit modificari, pentru ca tinerii nu înteleg semnificatia obiceiurilor, iar bãtrânii nu mai stiu sã o explice.
Nunta traditionalã românescã este încãrcatã de traditii si obiceiuri pline de frumusete si simboluri menite sã aducã tinerei perechi bunãstare si prosperitate.
Nunta este consideratã o tainã ca si nasterea si moartea. Dacã nasterea corespunde zorilor vietii si moartea amurgului, nunta este lumina zilei, cea mai limpede pentru fiinta omeneascã, dar si cea mai grea, deoarece omul în floarea vârstei participã constient la trecerea celui mai important prag al existentei sale.
În satul românesc traditional nunta constituia un moment important în cadrul comunitãtii. Cãsãtoria era un moment din ciclul vietii care concentra un numãr mare de rituri de trecerem dintr-un stadiu de viatã într-altul, rituri de purificare si altele menite sã aducã fertilitatea în noul cuplu. Se cunosc multiple variante locale de traditii si obiceiuri de nuntã în Moldova, Transilvania, Maramure, Tinutul Pãdurenilor, dar elementele esentiale sunt aceleasi.
Traditiile de nunta se derulau pe parcursul a patru, cinci zile, de joi pânã marti, iar ceremonialul se desfãsura pe etape dedicate preparativelor anumitelor secvente ritualice, culminând cu desfãsurarea nuntii propriu-zise, care era concentratã în ziua de duminicã. Fiecare secventã a nuntii era exprimatã prin strigãturi sau oratii specifice folclorului românesc.
Nuntile aveau loc în doi mari timpi: la Câslegile de iarnã-imediat dupã sãrbãtori pânã la începutul Postului Pastelui si la Câslegile de toamnã- pânã în primele zile ale Postului Crãciunului. Aceste perioade erau considerate momente de rãgaz în viata satului. Tot atunci, oamenii agoniseau în cãmarã destule bucate pentru a organiza nunta.
Sâmbãta se organizau diferite pregãtiri în case diverse. Se succedau diferite traditii si obicieuri de nunta - la casa mirelui se adunau prietenii de o vârstã ai mirilor. Dintre ei se alegeau chemãtorii la nuntã, cei care mergeau prin sat cu o ploscã împodobitã [pentru a invita neamurile si vecinii din partea ginerelui, nasului si miresei la alai. În Transilvania, însotitorii mirelui se numeau “vornici”, “gazdã” iar însotitoarele miresei se numeau “druste”, în Oltenia acesti tineri se numeau “ coltunari” si “coltunãrese”. Acesti tineri aveau obligatia sã pregãteascã mirele, respectiv mireasa pentru nuntã, însotindu-i apoi pe tot parcursul evenimentului.
La viitorul sot se organiza o petrecere pentru gãtitul steagului ( Transilvania ) sau al bradului ( Oltenia, Moldova ), la care participau bãieti si fete. Acestia împodobeau o lancie cu nãframe ale fetelelor, basmale, panglici, ciucuri, clopotei si plante vesnic verzi. Culorile predominante erau rosu care semnificau viata si bucuria si verdele – viatalitatea. În sudul tãrii, exista printre traditiile de nunta - împodobirea bradului se fãcea cu panglici, colaci si un clopotel. Bradul a reprezentat din totdeauna simbolul demnitãtii si al tineretii. Steagul si bradul sunt simboluri fundamentale ale nuntii ce vizeazã rolul fecundator al elementului masculin într-un cuplu, ocrotitoarele întregului ceremonial ce erau purtate în fruntea alaiului de o persoanã denumitã “stegarul” sau “brãdasul”.
Drustele se adunau la casa miresei pentru petrecerea numitã “ la mãrgele”. Fetele pregãteau darurile care se ofereau nuntasilor (batiste, flori) acasã la mireasã.
În dumnica cea mare, încã de dimineatã mirii pãseau în timpul sacru, desprinzându-se de ceea ce au fost pentru a deveni “ gospodari”. Acestã perioadã de vulnerabilitate însuma o serie de traditii si obiceiuri ritualice menite sã pãstreze integritatea fizicã si psihicã a mirilor si sã asigure viitoarei familii belsug si prunci.
În prezenta nasilor avea loc obiceiul îmbãiatului ritual pentru curãtirea perfectã a trupului înainte de a intra într-o altã stare. Simultan, bãietii asistau la bãrbieritul ginerelui, semn al transformarii flacaului in barbat, iar fetele la pieptãnatul miresei.
Pãrul acesteia era împletit în suvite impare, perechea fiind sotul. Florile naturale rosii sau vesnic verzi, banii de argint sau aur, beteala constituiau principalele elemente de podoabã, care se adãugau pieptãnãturii ca simbol al fecunditãtii. Peste pieptãnãturã se aseza cununa de formã circularã, pentru ca astfel rãul sã nu pãtrundã prin nici o parte.
Alaiul format din mire si vornicii sãi împreunã cu lãutarii porneau prima oarã spre casa nasilor pentru a-i lua, dupã care mergeau la mireasã. Acest drum spre casa miresei era parcurs în mod zgomotos, cu strigãturi, chiuituri, dar era presãrat si cu încercãri ritualice de testare a viitorului sot. La casa miresei aveau loc alte traditii si obicieuri de nunta - zestrea era etalatã în curte si pe prispa casei. În vãzul tuturor, cu emotie si plini de curiozitate, nuntasii asteptau sã fie scoasã de cãtre un vornic mireasa, prezentã de maximã strãlucire. Fata se desprindea acum de familie cerându-si iertare de la pãrinti.
Dupã“Iertãciune” se asista la “ruperea turtei” mireasa rupea deasupra capului un colac care era împãrtit nuntasilor. Alaiul pornea apoi spre bisericã pentru cununia religioasã care era momentul de unire a mirilor în fata lui Dumnezeu. Preotul punea pe capetele lor asa numitele pirostrii (cununiile împãrãtesti). Mirii ieseau împreunã din bisericã tinându-se de o nãframã, care se pãstra pânã la moartea unuia dintre ei, când se rupea în jumãtate pentru a fi pusã în sicriul celui care pleca primul. Nãframa era semnul de recunoastere pe cealaltã lume.
Dupã cununie se desfãsurau alte traditii si obiceiuri de nunta - avea loc masa mare, în general, acasã la pãrintii ginerelui. Era un prilej de veselie si petrecere pigmentat cu diverse obiceiuri dedicate bunãstãrii si fertilitãtii noului cuplu. Un moment foarte important al nuntii era “strigatul cinstei” (darului). Vornicul, uneori împreunã cu mirii mergeau la fiecare nuntas care le dãruia câte ceva trebuitor în noua gospodãrie: unelte, tesãturi pentru casã, animale tinere etc., mai rar se oferea bani.
La sfârsitul mesei, miresei i se scotea cununa si asistam la “legarea naframei”, semn cã fata intra în rândul nevestelor. Apoi se “juca mireasa” pe bani.
În dimineata zilei de luni se juca “rachiul rosu “ sau “cãmasa” - proba virginitãtii fetei. O “ stolniceasã ” dea mirelui împreunã cu câtiva nuntasi si alti stolnici porneau spre soacra micã pentru a-i duce cãmasa. Pe drum ei fãcea larmã multã, chiuiau, lãutarii cântau, în mânã având fie o sticlã cu rachiu rosu, semn cã fata a fost fecioarã fie, o sticlã cu rachiu alb, spre rusinea pãrintilor fetei care erau supusi oprobriului satului.
Tot în acestã zi, nuntasii erau chemati la “zamã acrã” vestita ciorbã de potroace. Marti, nasii erau condusi la casa lor, iar tinerii cãsãtoriti urmau sã se integreze în noua lor viatã.
Pe langa aceste traditii si obiceiuri de nunta ritualice pur romanesti s-au strecurat in timp prin contactul cu civilizatia occidentala alte obicieuri si traditii care s-au transformat si modificat, pana la obiceiurile moderne care sunt un “must-have” al zilelor noastre.
Odinioara lumanarile erau din ceara de albine si doar putin mai mari decat cele obisnuite la biserica. La tara, darul de nunta nu se facea in bani, ci in produse alimentare, obiecte pentru gospodarie ori animale vii. Verighete nu existau, iar mireasa nu purta voal, ci doar o cununita din flori naturale, nu neaparat albe. Asa-numitele marturii, adica mici pungute cu bomboane, nu existau. Se practica insa "indulcireaa” invitatilor cu dulceata de visine, cirese ori cu miere, pentru ca mirii sa aiba o viata dulce. La masa se puneau doi colaci ingemanati, pe care mirii ii rupeau pentru a afla care dintre ei va trai mai mult. Initial, la nunta nu cantau tarafuri de lautari, ci doar cate un muzicant cu fluierul, cimpoiul, vioara, cobza ori tambalul.
Va prezentam mai jos cateva dintre aceste traditii si obiceiuri de nunta imprumutate si felul in care au prins ele la poporul roman.
Aruncarea cu orez
Un obicei de nunta stãvechi este si aruncarea orezului. Orezul simbolizeazã în multe culturi belsugul si fertilitatea. Însã în trecut asupra mirilor se arunca nu numai cu orez ci si cu smochine, monede, fructe uscate si bomboane.
Asezarea miresei la stanga mirelui
Pozitionarea miresei la stanga mirelui este o traditie de nunta care se pare ca vine tot dinspre partea anglo-saxonilor, de pe vremea cand mirele isi rapea iubita si apoi se lupta pentru a o pazi de cei care doreau sa o recupereze. De aceea mana dreapta trebuie sa fie libera, pentru putea manui sabia.
Buchetul miresei
Traditia buchetului de miresa isi are originile in Anglia anilor 1500, vremuri in care oamenii …nu se spalau atat de des ca in zilele noastre si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori. Se spune totodata ca mirosul puternic al florilor avea darul de a le proteja pe acestea de spiritele rele.
Cavaleriisi domnisoarele de onoare
Acest obicei de nunta isi are originea in vremea anglo-saxonilor. Cum, in trecut, mireasa era luata de acasa era furata de catre mire, fara acceptul parintilor sau chiar al ei., cavalerii, prieteni apropiati ai mirelui, il ajutau pe acesta sa-si apere pe aleasa inimii sale de incercarile familei de a o recupera si se asigurau ca mirii vor ajunge la biserica. Mireasa era si ea ajutata de domnite sau domnisoarele de onoare.
Ceva vechi, Ceva nou, Ceva imprumutat, Ceva albastru
Aceasta traditie de nunta isi are radacinile in anglia secolului al XIX-lea ('Something old, Something new, Something borrowed, Something blue'). Semnificatia acestora, in cadrul nuntii, este urmatoarea:
Elementul „vechi” – semnifica legatura familiala a miresei cu viata ei de dinainte de casatorie. De aceea, cel mai adesea „ceva vechi” este o bijuterie de familie pe care mireasa o va purta in ziua nuntii sale.
Elementul „nou” – caracterizeaza reusita si succesul de viata in viitor. De aceea, el este in general rochia de mireasa.
Elementul „imprumutat” – reprezinta norocul si fericirea viitorilor miri. De aceea, de cele mai multe ori este un accesoriu deja purtat de o alta mireasa in ziua casatoriei sale si care are o viata fericita si o casatorie reusita.
Elementul „albastru” – reprezinta fidelitatea si puritatea intr-un cuplu. De aceea, este adesea un element discret, o batista de pilda, aleasa tot de mireasa.
Jartiera miresei
Jartiera miresei, simbol al puterilor samanice, este un obicei de nunta ce isi are radacinile, se pare, in epoca paleolitica. In anumite picturi rupestre intalnim dansatoare purtand jartiere. In vremurile preistorice, jartiera pare sa fi fost investita cu puteri magice. De asemenea, ea pare sa fi reprezentat un rang social inalt in vechiul cult al vrajitoarelor, apoi miturile au transformat-o in amuleta magica, in toate legendele si basmele in care aceasta apare. De asemenea, exista voci care spun ca ar exista o legatura veche cu Ordinul Jartierei.
Ordinul Jartierei, care este cel mai important ordin de cavalerie britanica si unul dintre cele mai prestigioase din lume, fiind considerat drept recompensa cea mai inalta pentru fidelitate si merit militar. Acest ordin se pare ca s-ar fi inspirat dintr-un incident care ar fi avut loc in secolul al paisprezecelea, in timp ce regele Angliei, Edward III dansa cu Contesa de Salisbury : se spune ca jartiera contesei ar fi cazut pe podea, iar regele ar fi ridicat-o si si-ar fi pus-o pe picior. Jartiera era o panglica albastru deschis, brodata cu trandafiri auriti si marginita de brauri din aur pur. In acest ordin, ea este purtata de femei pe bratul stang, iar de barbati desupra genunchiului stang.
In fine, jartiera simbolizeaza misterul si Virginitatea. La evrei, se spune ca jartiera miresei trebuie sa fie albastra sau alba, caci acestea sunt culorile care simbolizeaza dragostea, fidelitatea si puritatea. Viitoarea mireasa este deci incurajata sa poarte o jartiera alba sau albastra.
In zilele noastre, traditia spune ca mirele trebuie sa-i scoata miresei jartiera de pe picior, prin gesturi care pot starni rasul invitatilor, dupa care, printr-un gest simlar aruncatului buchetului miresei, mirele va arunca jartiera catre grupul de tineri necasatoriti. Se spune ca cel care o va prinde, va fi urmatorul la insuratoare.
Luna de miere
Preluata din vremea cavalerilor, cand mirii isi rapeau cu forta iubitele, luna de miere reprezenta perioada petrecuta de mire impreuna cu mireasa sa, timp in care fetele erau tinute departe de casa, in speranta ca si ele se vor indragosti de ei si hranite cu o bautura pe baza de miere, menita sa le ameteasca si sa le impiedice sa fuga. Astfel a inceput sa se formeze notiunea de `luna` petrecuta de cei doi singuri si izolati de restul lumii.
Marturii
Marturiile provin din traditia italiana si se mai numesc si bomboniere. Ele reprezinta cadouri ale mirilor catre invitati. Nuntasii vor lua acasa aceste marturii. De regula marturiile contin 5 bombonele invelite in martipan sau zahar caramelizat, simbolizand sanatatea, fericirea, fertilitatea, viata lunga si belsugul.
Obiceiul sãrutului
Un obicei strãvechi al nuntii este cel al sãrutului. dateazã din Evul Mediu, însã la acea vreme avea o cu totul altã semnificatie: el era “pecetea” încheierii unui acord. Chiar si în Roma anticã se pare cã se folosea în acest scop. Mai târziu obiceiul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunti, când la sfârsitul ceremoniei mirii se sãrutã pecetluind jurãmintele fãcute.
Toastul la nunta
Originea obiceiului de a toasta la nuntã dateazã din secolul al saisprezecelea. La aceea vreme se punea o bucãticã de pâine într-un pahar de vin care era dat din mânã oaspetilor pentru a putea ca fiecare sã bea o gurã de vin. Cel care sorbea ultima picãturã primea si onoarea de a mânca pâinea si de a rosti câteva cuvinte în cinstea gazdei.
Astãzi, traditia s-a pãstrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sã se ridice, în timp ce mirii pentru care se tine toastul, stau jos. Ei se ridicã la sfârsitul toastului si rãspund prin câteva cuvinte de multumire.
Trecerea pragului
Din timpuri strãvechi exista obiceiul ca mireasa sã intre pentru prima oarã în casa cea nouã pe usa principalã. Dacã se împiedica sau punea piciorul stâng pe prag se credea cã va fi ghinionistã sau urmarita de spiritele rele ascunse sub pragul casei. De aici obiceiul ca mirele sã o trecã el însusi peste prag, pentru a se asigura cã totul va fi bine.
Valsul miresei
Este unul dintre cele mai asteptate momente ale nuntii. Obiceiul dateaza din vremea balurilor regale, unde gazdele erau cele care deschideau seara cu un dans. Mirii au onoarea primului dans, care poate fi un vals, sau orice alta melodie pe care acestia o considera reprezentativa.
Verighetele
Schimbul de verighete in ziua nuntii si purtarea verighetelor tot restul vietii reprezinta obiceiuri care par a-si avea originile in Egiptul antic. O veche traditie egipteana spune ca prin degetul inelar stang trece „Vena Amoris”, adica Vena Iubirii care duce direct la inima.
O alta traditie spune ca obieceiul este mult mai recent, el datand din secolul al XVII-lea cand, cu ocazia unei nunti crestine, preotul care oficia casatoria, dupa ce a atins rand pe rand primele trei degete, cel mare, aratatorul si mijlociul (in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh), a ajuns la al patrulea, la inelar, pe care l-a desemnat drept degetul care sa poarte insemnul casatoriei, verigheta.
Verigheta este in mod traditional din aur, simbol al puritatii si al prosperitatii in acelasi timp. In cazul miresei, verigheta ar trebui sa inlocuiasca inelul de logodna o data cu savarsirea casatoriei sau, dupa alte obiceiuri, mireasa le poate purta dupa nunta pe amandoua.
Voalul miresei
Desi in prezent voalul are mai mult un rol estetic, aducand o nota de mister si eleganta miresei, traditia spune ca rolul voalului era de a acoperi fata miresei. in perioada in care casatoriile erau aranjate, menirea sa era sa acopere fata viitoarei sotii, pana cand cununia era incheiata, si deci era prea tarziu pentru mire sa se mai razgandeasca si sa refuze casatoria.
http://www.nuntadecor.ro/nunta_obiceiuri_traditii.html
Chemarea la nunta
Chemarea la nunta presupune invitarea oamenilor la nunta. Acest obicei se face in diferite momente si in multe moduri, in functie de obiceiul locului.
In Transilvania chemarea la nunta se face cu o luna, cu doua-trei saptamani inainte si in saptamana nuntii. De obicei se face in Duminica urmatoare logodnei. La acest ritual participa mirele si mireasa, vornici, flacai din partea mirelui si fete din partea miresei. Toti sunt imbracati de sarbatoare, flacaii, fetele si vornicii au costume nationale. Ei merg sa cheme tineretul din sat. Au in mana un toiag impodobit frumos, cu panglica tricolora sau rosie, pe umar au un colac mare impodobit frumos cu paglica, margele sau cu flori din aluat. Baietii tin mana o plosca cu tuica, iar fetele una cu vin. Merg prin sat si invita oamenii la nunta, si cine doreste sa vina, bea o gura de tuica sau vin din plosca. In plus, ei mai trebuie sa dea celor care ii invita un semn: o lingura, un ou etc.
Mirele si mireasa merg sa invite pe cei batrani si pe la rude, la fel imbracati, cu toiag, colac si plosca cu tuica sau vin.
In Moldova, chemarea la nunta este facuta de vornici, de miri si socri. Inainte de strabate tot satul, mirii fac niste bilete de instiintare dupa ce s-au logodit, apoi joi sau sambata ei incaleca pe cai si merg la toti satenii sa-i invite la nunta. Si in Moldova se obisnuieste sa se mearga cu plosca si daca omul vine, bea din plosca. In unele sate din Bucovina invitatia se face in ziua nuntii de catre vornici. Acestia dau detalii invitatilor despre cei doi tineri casatoriti.
In Oltenia chemarea la nunta se face in saptamana nuntii, indeosebi joia si sambata, cu plosca de tuica sau vin si cine bea inseamna ca vine. Uneori se cheama la nunta si in ziua nuntii adica Duminica. Cei care adreseaza chemarile la nunta sunt mirii si tineri din sat impreuna cu lautarii.
In zilele noastre, foarte putini se imbraca in costume nationale si umbla cu plostele prin sat pentru a invita oamenii la nunta. Modernele cartoane frumos colorate si desenate au cam luat locul acestui frumos obicei.
Cum ne alegem nasii de cununie?
Se spune ca in viata, fiecare dintre noi e dator sa realizeze cel putin 3 lucruri:
sa sadeasca un pom, sa construiasca o casa si sa-si intemeieze o familie.
Daca primele doua "cerinte" sunt mai degraba legate de partea materiala a existentei noastre, cel din urma este exclusiv unul de suflet. Asa ca cei pe care-i alegeti sa va fie alaturi in ziua in care veti pune bazele unei familii, trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor voastre din toate punctele de vedere. Sa fie persoane de buna credinta, sa stie sa dea sfaturi si sa va ajute de fiecare data cand ai nevoie.
Si atunci se ridica o singura intrebare: cine sunt cei mai potriviti sa se transforme in parintii vostri spirituali? Sa fie oare cei mai apropiati prieteni? Cele mai influente cunostinte? Cei mai instariti oameni pe care-i cunoasteti? E greu de spus.
Daca se poate spune ca exista un anumit trend in materie de nasi, cu siguranta ca traim zilele in care mirii prefera nasi cat mai bine vazuti in comunitate. Asta inseamna ca o limuzina la scara si un cadou consistent nu mai sunt suficiente. Mai nou, nasii trebuie sa-si aduca pe langa contributia materiala la nunta, si una de imagine. Da bine sa spui ca nasii tai sunt sefi de banca, oameni de afaceri sau vedete, nu-i asa? Cu siguranta, insa, nu da bine sa mai adaugi si ca nasii abia ca au mai dat un telefon de cand v-au cununat sau ca au uitat zilele voastre de nastere.
Va propunem 3 sfaturi de care sa tineti cont atunci cand vreti sa luati decizia corecta in alegerea nasilor de cununie:
1. Asezati-va la masa impreuna cu parintii si veniti fiecare cu cate o propunere. Ascultati opiniile tuturor, inventariati avantajele si dezavantajele si incercati sa le puneti in balanta.
2. Aveti mereu in vedere criteriul "gradului de apropiere" fata de perechea la care v-ati gandit. Cu cat va simtiti mai bine in compania celor doi posibli nasi, cu atat acestia sunt mai potriviti sa va devina parinti spirituali.
3. Incercati sa lasati pe cat posibil deoparte criteriul "financiar". Cu siguranta e important ca nasii sa poata deveni sprijin financiar in caz de nevoie, insa de cele mai multe ori veti avea nevoie de suport moral. Asa ca e bine sa-l primiti de la cei care va cauta zilnic, va sprijina mereu si nu va refuza niciodata.
De fapt, nasii nu sunt doar o pereche-martor la bucuria din ziua in care spuneti DA.
In final, ei ar putea ramane singurul sprijin pe care-l veti mai avea atunci cand cei care v-au dat viata vor disparea.
citeste mai mult[6]
